TRANSALPINA, prinsă între afacerile lui Nelu Iordache și administratorii judiciari

Omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în arest la domiciliu, a lansat acuzaţii către Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), fost administrator judiciar al Romstrade, acuzând că i-a fost devalizată societatea de construcţii, provocând pierderi din rezilierea unor contracte, menţinerea altora şi semnarea unora noi. Unul dintre punctele nevralgice este şoseaua Transalpina, care şi în acest moment este închisă, deşi lucrările sunt executate în proporţie de 90%.

Afaceristul susţine că Transalpina era aproape gata, nemaifiind de executat decât un rest de circa 80 de milioane de lei. În opinia lui Nelu Iordache, administratorul judiciar ar fi trebuit să invoce culpa CNADNR în executarea contractului şi să facă posibilă continuarea lucrărilor pentru a preîntâmpina atragerea răspunderii Romstrade. Lucrările s-ar fi suspendat după ce statul, prin CNADNR, nu a putut obţine autorizaţie de construcţie pentru lucrare. Transalpina a fost recent în centrul unui scandal, fiind închisă ca urmare a unui accident.

Luni, 18 august, va avea loc adunarea creditorilor pentru a desemna un nou administrator judiciar, iar Nelu Iordache crede că un grup de creditori vor să impună o firmă de insolvenţă, care ar fi în conflict de interese. Cel mai mare creditor al firmei Romstrade este BCR cu 281 de milioane de lei, urmat de Eximbank – 165 de milioane de lei, Primăria Bucureşti – 35,9 milioane de lei, BRD – 33,3 milioane de lei, Unicredit Ţiriac- 26 de milioane de lei, Raiffeisen Bank – 23 de milioane de lei şi ANAF – 16,6 milioane de lei.

Nelu Iordache se află din luna mai a.c. în stare de arest la domiciliu, decizia fiind luată de Curtea de Apel Bucureşti. Printre altele, el este acuzat că a deturnat fonduri europene pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad. Anterior, Iordache a petrecut în arest o perioadă de un an şi cinci luni.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...