Gigi Matei promite: Încep marile investiţii în Râmnic

Parcul Zăvoi, Baza de Agrement Ostroveni şi Zona Centrală vor fi demarcate în scurt timp

Râmnicul se înnoieşte, lista de investiţii cu fonduri externe a Primăriei întinzându-se pe mai multe pagini. Cele mai importante investiţii vor fi demarate în acest an. Vorbim aici despre modernizarea Parcului Zăvoi, a Bazei de Agrement Ostroveni, dar şi a Zonei Centrale a Râmnicului.

Primarul Gigi Matei susţine că în aceste zile va fi anunţat câştigătorul licitaţiei de executare a lucrării de modernizare a Parcului Zăvoi, după ce proiectul a fost tergiversat din cauza mai multor contestaţii în instanţă.

La Baza de Agrement Ostroveni şi la modernizarea Zonei Centrale a Râmnicului, constructorii vor fi cunoscuţi în luna octombrie a acestui an, după aprecierile lui Gigi Matei, astfel încât administraţia locală să se poată încadra cu execuţia lucrării până la sfârşitul anului 2015, acesta fiind termenul final.

În ceea ce priveşte reabilitarea Arenelor Traian, primarul interimar Gigi Matei spune că PUZ-ul va fi supus atenţiei consilierilor locali la şedinţa din această lună. Gigi Matei se aşteaptă să găsească finanţare pentru a realiza investiţia. „Ţin foarte mult să realizăm această lucrare de reparaţii. Acolo, se degradează pe zi ce trece şi e mare păcat. Există un proiect îndrăzneţ, PUZ-ul va fi supus aprobării Consiliului Municipal şi vom vedea ce modalitate de finanţare vom găsi pentru realizarea acestui proiect. După cum ştiţi, Legea parteneriatului public privat a fost întoarsă la Parlament. Vom găsi, poate, o asociere în participaţiune sau o altă formă de finanţare pentru că din bugetul local nu ne putem apuca de această lucrare", spune primarul Gigi Matei.

Alte investiţii care îşi aşteaptă startul şi care sunt în atenţia conducerii primăriei Râmnicului sunt reabilitarea reţelelor termice la care se lucrează în trei puncte din zonele Ostroveni şi Centrală, dar şi terenul de sport de la blocurile ANL. Luna trecută, Primăria Râmnicului a primit de la Ministerul Dezvoltării 25 de miliarde de lei pentru reabilitarea reţelelor termice, care a trecut deja în Consiliu Local.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...