Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Dreptate până la capăt

10 Aug 2014
2.073 de zile au trecut de la începutul procesului ICA - Dan Voiculescu, timp în care dosarul a trecut pe la trei instanţe de judecată, plimbat de mai multe ori între ele în urma celor două demisii din Senat ale lui Voiculescu. Şi a venit ziua de 8 august când justiţia a dat verdictul. Mare bucurie mare, 10 ani de închisoare. Chiar dacă acest turnător primea un singur an, era complet compromis din punct de vedere public şi politic. Amintiţi-vă că a fost ales de două ori Senator al României. Desigur, nu va executa pedeapsa în întregime, dar ar fi bine ca şi ceilalţi beneficiari ai acestui escroc să dea socoteală în faţa justiţiei. Mă gândesc la trepăduşii de la Antena3, la directoraşii acestei televiziuni, la fetele lui dom "profesor" Felix. Pedeapsa este blândă faţă de prejudiciu. În America primea 30 de ani. În plus, proprietatea dobândită fraudulos trebuia restituită Statului în natură, iar inculpaţii să suporte doar daunele create prin această înstrăinare. Din păcate, datorită vârstei, varanul va face 3 luni la 1 an, adică doar 30 de luni de închisoare. E bine şi aşa, dar mult prea puţin.

Mai important este să se recupereze prejudiciul. Voiculescu a cumpărat de la STAT cu 100.000 de euro un teren ce valorează 70 de milioane de euro! Orice alt comentariu este de prisos, iar cine e suficient de tembel să creadă că ăsta e un proces politic sau că l-a pedepsit Băsescu pentru suspendări, înseamnă că n-are toate ţiglele pe casă. Aviz celor 7,4 milioane de români spălaţi pe creier zilnic de atâţia ani de Badea, Gâdea, Ciuvică, Ursu, Grecu, Creţuleasca şi compania.

Când cei 7,4 milioane de români au venit la vot împotriva lui Traian Băsescu probabil că şi-au dorit: dreptate până la capăt. Acum a reieşit că dreptatea are sensuri diferite. Depinde la care capăt al ei te afli. În mod evident că atunci când strigau de la tribună dreptate până la capăt, onorabilii USL aveau alt tip de dreptate în minte decât cei din faţa tribunei. Aşa a rezultat una dintre cele mai mari mizerii din istoria Parlamentului român. Cu cât mai repede intră acest monstru în penitenţă, cu atât mai bine pentru România. Abia atunci va putea începe eliberarea României din ghearele corupţilor. Poate că mai important decât sentinţa în sine este faptul că maşinăria infernală Antena 3, deşi turată la maximum, începe să se gripeze. Este începutul sfârşitului, Antena 3, dacă va mai fi, nu va mai fi niciodată ce a fost. De acum, avem precedentul care deschide calea cercetării tuturor privatizărilor din România post-decembristă. Aviz amatorilor de infracţiuni economice - România nu mai este o ţară fără legi şi Justiţie. Să ne ajute Dumnezeu ca 8 august să fie o zi mare pentru România! Să trăieşti în România nu este uşor. Eşti umilit zilnic. Eşti furat zilnic. Eşti minţit zilnic. Eşti murdărit zilnic. Cu zoaiele unei societăţi nevrotice, năclăite, senile. Condamnarea lui Felix spală măcar pentru o zi toată această mizerie. Este cea mai bună veste din 1990.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella