Vicepremierul Oprea, din nou la Vaideeni: Sinistraţii au primit locuinţe modulare

06 Aug 2014

Sinistraţii de la Vaideeni au avut parte de o nouă vizită ministerială. Vicepremierul Gabriel Oprea şi secretarul de stat Raed Arafat s-au aflat, din nou, pentru câteva ore în mijlocul celor 80 de oameni care şi-au pierdut casele, în urma inundaţiilor de săptămâna trecută. Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a dat asigurări că apa este potabilă atât în reţeaua de alimentare, cât şi în fântânile şi cişmelele din zonă.

Vicepremierul Oprea a ţinut să le mulţumească forţelor implicate pentru reabilitarea zonei calamitate din comuna Vaideeni, apreciind efortul pe care l-au făcut structurile Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Jandarmeriei, Armatei și ale celorlalte instituții publice.

"Am aflat că noile locuințe modulare vor beneficia în foarte scurt timp de toate utilitățile. Este bine că s-a reușit în timp record cazarea acestor oameni năpăstuiți. Guvernul va sprijini orice efort și orice nevoi ne vor fi solicitate de către cei din Vaideeni. Aș putea spune că Vaideeni este una din cele mai lovite localități din țară în urma ploilor de săptămâna trecută", a spus vicepremierul Oprea.

Vicepremierul a vizitat mai multe locuințe modulare amenajate de Primăria din Vaideeni pe o suprafață de 1,5 hectare și a cerut prefectului de Vâlcea ca, până miercuri seară, să mai pună la dispoziția autorităților locale încă șase locuințe modulare. Oprea a avut numai cuvinte de laudă pentru proprietara care a pus un teren la dispoziție primăriei din localitate pentru amenajarea unui grup de locuințe modulare.

Gabriel Oprea a mai punctat, cu ocazia vizitei de miercuri de la Vaideeni că este foarte important ca albia râului Luncavăţ să fie îndiguită în maxim două săptămâni. Cei care răspund pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt reprezentanții Administraţiei Naţionale Apele Române, care, deja, a primit și fondurile necesare derulării accelerate a lucrării.

"Am cerut reducerea termenul iniţial propus de cei care acţionează în albia râului de la trei, la două săptămâni pentru finalizarea lucrărilor. Este foarte important pentru oameni, în primul rând, să readucem lucrurile la normalitate cel mai scurt timp. Guvernul va ajuta, aşa cum a promis, reconstrucţia zonei", a declarat Gabriel Oprea.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...