FOTO: Iată cine sunt HACKERII arestaţi din BĂBENI!

Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, zilele trecute, procurorii şi poliţiştii DIICOT din Olt au descins în oraşul Băbeni, din judeţul Vâlcea, acolo unde au „ridicat" patru persoane ce fac parte dintr-o grupare infracţională specializată în fraude informatice. Ei bine, cei patru vâlceni au fost duşi la audieri în judeţul Olt, iar după ce le-au fost luate declaraţii şi le-au fost prezentate probele împotriva lor, ei au fost duşi în faţa instanţei de judecată a Tribunalului Olt. Magistraţii au decis ca doar doi dintre ei să fie trimişi după gratii, fiind vorba de capii reţelei, doi fraţi - George Tîrcă şi Claudiu Petre Tîrcă, ambii din Băbeni. „Admite propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt nr 48D/P/2014. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:TÎRCĂ GEORGE, şi TÎRCĂ CLAUDIU PETRE, în prezent reţinuţi în Arestul I.P.J. Olt, pe o durată de 30 de zile, de la 31 iulie 2014 până la 29 august 2014 , inclusiv" – au decis magistraţii Tribunalului Olt.


Reamintim că procurorii DIICOT şi poliţiştii din Olt au prins doi vâlceni în flagrant în timp ce scoteau sume de bani de la o agenţie de transfer bani de pe raza oraşului Balş. Tinerii, de 23 şi 30 de ani, mai ridicaseră în prealabil alte sume de bani din Târgu Jiu, fiind vorba de 8.600 de lei şi 2.200 de euro. Mai Mult, alţi doi tineri au fost prinşi la percheziţiile din Băbeni. „În fapt, cei patru bărbaţi, din judeţul Vâlcea, sunt bănuiţi că, în perioada iunie-iulie 2014, prin efectuarea de licitaţii fictive, prin intermediul unor site - uri de comerţ electronic, ar fi înşelat mai mulţi cetăţeni români şi străini, cu suma de aproximativ 50.000 de euro. La percheziţii, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 2 laptop-uri, 10 telefoane mobile, 37 CD –uri, 5 memory stik – uri, o imprimantă, precum şi acte de identitate falsificate" – se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Sursa foto: gazetanoua.ro si facebook.com

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...