BILANŢUL unei zile de COŞMAR. VÂLCEA SUB APE

FOTOREPORTAJ: Marţi, 29 iulie a.c., au fost cu adevărat trei ceasuri rele pentru vâlceni. O zi de coşmar, în care ştirile rele veneau ca pe bandă rulantă. Sute de gospodării inundate, zeci de oameni care au rămas fără un acoperiş deasupra capului, două persoane luate de apele învolburate şi date dispărute, drumuri afectate şi închise, poduri rupte, râuri şi pâraie ieşite din matcă sunt doar câteva dintre nenorocirile ce s-au abătut asupra judeţului Vâlcea la începutul acestei săptămâni. Codul Portocaliu s-a transformat la un moment dat în Cod Roşu, iar autorităţile, chiar dacă alertate şi gata de acţiune, au asistat neputincioase cum viaţa unor oameni era ruinată.

Vaideeni... un cătun întreg distrus de ape

De departe cea mai afectată comună din judeţul Vâlcea a fost Vaideeni. Aici, marţi, 29 iulie a.c., natura s-a dezlănţuit, iar zeci de case au fost pur şi simplu distruse de ape. Conform spuselor primarului din Vaideeni, Daniel Băluţă, peste 70 de case au fost pur şi simplu distruse sau luate de ape, iar alte 200 au fost afectate. Mai mult, peste 200 de persoane au rămas izolate în cătunul Atârnaţi, iar apele erau atât de mari încât 50 dintre ei nu au mai putut fi luaţi de acolo, pentru că pompierii nu au putut folosi bărcile pentru a-i salva. Din această cauză, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a fost nevoit să solicite intervenţia a două elicoptere de la Inspectoratul General al Aviaţiei. Astfel, rând pe rând, cele 50 de persoane, dintre care 24 de copii şi 2 bolnavi (o femeie care a suferit un atac de panică şi un bărbat cu probleme cardiace), au fost luate cu elicopterele şi duse într-un loc sigur. „Toate persoanele afectate şi-au petrecut noaptea în spaţii puse la dispoziţie de primărie, dar şi de poliţie. Rămâne acum să vedem ce se va întâmpla în continuare, existând varianta ca ei să fie strămutaţi la un alt amplasament. Dacă vom beneficia în continuare de sprijinul Guvernului României, al Consiliului Judeţean Vâlcea, al armatei, al Apelor Olt, al ISU, al Poliţiei Vâlcea şi al altor forţe cum a fost până acum, eu cred că vom intra pe un făgaş normal. A fost un sprijin care ne-a dat speranţa că totul va fi bine" – ne-a declarat primarul localităţii Vaideeni, Daniel Băluţă.

Trebuie remarcat că, la faţa locului au ajuns marţi atât vicepremierul Gabriel Oprea, cât şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, dar şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI, Raed Arafat, care au venit cu un elicopter şi au făcut un bilanţ al daunelor produse de inundaţii.

Muereasca... toate drumurile din comună distruse

Ca de fiecare dată când plouă, locuitorii comunei Muereasca au de furcă cu inundaţiile şi alunecările de teren. Chiar în luna mai a acestui an, zeci de gospodării au fost inundate, iar acum, la câteva luni, scenariul s-a repetat. Marţi, a fost din nou prăpăd în Muereasca, primarul Ion Ungureanu susţinând că absolut toate drumurile comunale au fost distruse de ape, iar drumul judeţean 658 a fost afectat de alunecările de teren, fiind întreruptă circulaţia la Mănăstirea Frăsinei. Mai mult, toate podurile au fost colmatate, trei case au fost complet inundate, iar un sat întreg a rămas fără curent electric după ce stâlpii de medie tensiune au căzut. „Bătrânii din Muereasca susţin că nu au văzut în viaţa lor ape atât de mari. Din fericire, doar trei case au fost inundate, pentru că ne-a ajutat mult faptul că s-a făcut regularizarea pârâului din localitate. Dar, cu toate acestea avem toate drumurile comunale distruse, toate podurile colmatate şi drumul judeţean afectat în 3 locuri. Ne descurcăm singuri, pentru că nu avem niciun ajutor de la nimeni" – ne-a declarat primarul Ungureanu.

Olăneşti... centrul staţiunii inundat

Imaginile cu centrul staţiunii Băile Olăneşti complet inundat au făcut senzaţie pe Internet, dar şi pe micile ecrane. Râul Olăneşti a atins cote îngrijorătoare, a ieşit din matcă şi a „măturat" tot ce i-a stat în cale. Mai mult, DN 64 a fost blocat pe un sens de mers după ce platforma drumului a căzut pe partea dreaptă, pe o porţiune de 50 de metri. Conform primarului Sorin Vasilache, aproape 80% din drumurile din localitatea Olăneşti sunt afectate, iar alunecările de teren din strada Izlazului şi strada Forestierilor s-au accentuat şi pun în pericol casele. De altfel, o alunecare de teren a distrus şi drumul spre Comanca, pe o porţiune de 100 de metri. „Acum mai mult ca niciodată avem nevoie de ajutorul Guvernului şi al autorităţilor judeţene. În regim de urgenţă trebuie să ne aloce bani pentru a rezolva problema alunecărilor de teren pentru că altfel va fi dezastru" – ne-a spus primarul Vasilache.

Vlădeşti... case „măturate" de apele râului Olăneşti

Şi în localitatea Vlădeşti tot râul Olăneşti a făcut prăpăd. Trei vile au fost distruse de apele râului, iar o alta stă să cadă. Asta după ce apele râului au venit din amonte de şase ori mai mari decât cota de inundaţii. Conform primarului Sorin Ghiţă apele au inundat zona de vile pe o porţiune de 30 de metri, iar acum oamenii din cartierul respectiv au fost evacuaţi. „Nu am văzut niciodată aşa ceva. Este dezastru. S-a lărgit Olăneştiul pe o porţiune de 30 de metri în condiţiile în care este un mal înalt de 4-5 metri. Însă, gabioanele au fost rupte şi s-a inundat întreaga zonă. Acum evacuăm oamenii, pentru că este mare pericol în zonă. Este dezastru în toată comuna: drumuri rupte, poduri dărâmate şi case inundate. Dar, parcă aici este mult mai gravă situaţia" – ne-a declarat primarul din Vlădeşti, Sorin Ghiţă.

Stroeşti şi Stoeneşti... doi bărbaţi luaţi de ape

După ce luni seara un bătrân de 71 de ani din Stroeşti a fost luat de ape în timp ce traversa un podeţ, un alt vâlcean a căzut victimă viiturilor create de ploile abundente. Este vorba de un bărbat de 38 de ani, din comuna Stoeneşti, el fiind văzut de vecini chiar în timp ce era luat de apele pârâului Dobiceni. Incidentul s-a produs marţi, 29 iulie 2014, în jurul orei 12.00, iar bărbatul nu a fost găsit nici până acum.

Autorităţile nu au încetat să-i caute pe amândoi bărbaţii daţi dispăruţi, însă şansele ca ei să fie găsiţi în viaţă scad tot mai mult.

Băbeni... dig de protecţie rupt de ape

Digul de protecţie al pârâului Stăncălău a fost pur şi simplu rupt de ape, iar gospodăriile a 15 familii din oraşul Băbeni, două locuinţe şi zeci de hectare de teren arabil au fost inundate. Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi, 28/29 iulie a.c., când primarul Ion Bîzîc i-a trezit pe cetăţenii ce au locuinţe în apropierea digului rupt şi a evacuat toate gospodăriile în calea furiei apelor.

De asemenea, pompierii de la ISU Vâlcea au intervenit pentru salvarea a opt persoane şi 65 de capre surprinse pe o insulă formată pe râul Bistriţa. Intervenţia s-a făcut pe o distanţă de aproximativ 150 de metri cu ajutorul unei bărci pneumatice şi cordiţelor de salvare.

Voineasa şi Brezoi... situaţie critică

Circulaţia rutieră pe DN7A Brezoi – Voineasa a fost întreruptă pe ambele sensuri în zona localității vâlcene Malaia (kilometrul 16+800 de metri), după ce, pe fondul precipitațiilor abundente, pe carosabil au ajuns aluviuni şi o cantitate mare de apă, zeci de turişti rămânând blocaţi în staţiune.

De asemenea, în Brezoi, au fost evacuate 21 de persoane din 9 case inundate şi o pensiune aflate pe raza localităţii Păscoaia. Mai mult, au fost înregistrate două cazuri medicale, un copil de 9 ani cu dispnee, din Malaia, şi un bărbat de 77 de ani cu dureri abdominale din Voineasa, ei fiind preluaţi cu tărgile şi transportaţi până la ambulanţe pe o porţiune de 150 de metri.

Printre alte probleme ce s-au ivit în nordul judeţului mai trebuie menţionate şi cele în care zeci de turişti au rămas blocaţi în munţi. Este vorba de 7 polonezi şi englezi, care au solicitat să fie salvaţi de jandarmii montani după ce au rămas blocaţi în munţi, dar şi alţi opt turişti români care sunt blocaţi într-un adăpost forestier în munţi.

De altfel, marţi după-amiaza, o cisternă aflată în curtea unei societăţi comerciale din Malaia a fost luată de viituri, cisterna căzând la un moment dat în Lacul Brădişor. Autorităţile nu au putut să o scoată de pe lac, pentru că Brădişorul a depăşit cota de avarie, însă se pare că aceasta nu era plină cu combustibil.

Drumuri închise în judeţ...

Autorităţile vâlcene au decis să închidă mai multe drumuri şi să devieze circulaţia rutieră pe alte rute. Luni seara, 28 iulie a.c., DN 65C a fost închis între localităţile Măldăreşti şi Horezu din cauza inundaţiilor, traficul rutier fiind deviat pe DC 141.

De asemenea, marţi, 29 iulie 2014, DJ 676 Copăceni – Lăpuşata, un pod a fost luat de viituri. Acolo este vorba de un podeţ care a fost distrus şi acum câteva săptămâni. Atunci, autorităţile au construit un podeţ provizoriu, însă şi acesta a fost luat de ape. Tocmai de aceea, marţi, autorităţile au decis să închidă drumul şi să devieze circulaţia rutieră pe rutele DJ 646 E Slătioara – Stroeşti, DN 65 C – Roeşti sau DJ 605 A – MATEEŞTI.

De asemenea, DN 7A, între Brezoi şi Voineasa, a fost total blocat din cauza aluviunilor ce au căzut pe carosabil.

În seara de marţi, un pod ce face legătura dintre drumul principal şi trei sate din Păuşeşti – Otăsău a fost afectat grav de apele învolburate ale unui pârâu din zonă, autorităţile locale decizând în această după-amiază să-l închidă total circulaţiei. Conform acestora, nu au fost înregistrate persoane cu probleme grave de sănătate şi de aceea s-a luat decizia de a închide orice cale de comunicaţie cu cele trei sate din Păuşeşti – Otăsău, până la remedierea problemei.

De asemenea, un alt drum a fost închis în după-amiaza de marţi, 29 iulie 2014, fiind vorba de DJ 703, între Racoviţa şi Perişani. Acolo, drumul a fost acoperit de aluviuni venite de pe versanţi, traficul rutier fiind blocat total.
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...