Transportatorii amendaţi pe capete de poliţiştii rutieri din Vâlcea

569 de şoferi au fost verificaţi „la sânge", iar 226 dintre ei au fost amendaţi pentru viteză, nepurtarea centurii de siguranţă sau pentru nerespectarea altor reguli de circulaţie.

Timp de o săptămână, majoritatea transportatorilor care au tranzitat judeţul Vâlcea au picat în „plasa" poliţiştilor rutieri, ei fiind verificaţi „la sânge" în ceea ce priveşte respectarea regulilor de circulaţie şi combaterea încălcării normelor legale privind efectuarea transporturilor rutiere publice de persoane şi marfă, precum şi aspecte legate de timpii de conducere şi odihnă, legalitatea transporturilor efectuate, respectarea caietelor de sarcini, graficelor de circulaţie şi capacităţii de transport, în cazul operatorilor de transport persoane. Acţiunile au fost organizate în perioada 21-27 iulie a.c., operaţiunea fiind intitulată „Truck & Bus". Ca atare, în urma raziilor efectuate, rutierii au verificat nu mai puţin de 549 de autovehicule, aplicând 226 de sancţiuni contravenţionale, din care 33 pentru depăşirea limitei legale de viteză prevăzută pe un anumit sector de drum, 60 pentru neportul centurii de siguranţă ori alte dispozitive omologate şi 19 pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007 privind timpi de conducere şi odihnă. „Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală. Se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/ litru de alcool pur în aerul expirat, sau care se află sub influenţa unor substanţe stupefiante sau cu medicamente similare acestora. Astfel, poliţiştii au depistat un bărbat ce conducea un autovehicul prevăzut pentru transportul de marfă în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. De asemenea, un conducător auto al unui mijloc de transport persoane a fost depistat în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au aplicat măsurile legale, respectiv sancţiune contravenţionale şi reţinerea permisului de conducere" – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...