Portavocea sindicaliştilor vâlceni rămâne în cui!

Cel puţin până la toamnă nu vor mai exista proteste de stradă chiar dacă Bogdan Hossu recunoaşte că judeţul e în prag de dezastru

La invitaţia lui Ionel Vâncea, viceliderul filialei judeţene a Cartel Alfa, şeful cel mare al sindicatului, Bogdan Hossu, a fost prezent la Râmnicu Vâlcea unde a avut întâlniri cu liderii de sindicat dar şi cu oficialităţile locale. Hossu a atenţionat că Judeţul Vâlcea este la un pas de colaps economic şi că situaţia va fi imposibil de redresat dacă SC Oltchim nu va trece printr-o privatizare fericită. Chiar şi aşa, liderul cartelului admite că mişcări de stradă de amploare nu vor avea loc în perioada imediat următoare. Dar iată ce a spus Bogdan Hossu DESPRE....

... eşecul mitingurilor pentru salvarea Oltchimului

"Este o chestiune cumulativă pe mai multe elemente. S-a făcut o asistenţă socială legată de salariile compensatorii. Nu s-a rezolvat această problemă dar există o anumită protecţie socială. Asistaţii social trebuiau să fie primii care să participe la o astfel de acţiune de amploare dar ştiţi cum e, oamenii se gândesc ce e de făcut pe termen scurt, maximum mediu. O a doua problemă este, probabil lipsa de coordonare a sindicatelor. Nu e bine pentru că sunt în dependenţă, cei de la Oltchim de CET, cei de la CET de Berbeşti şi tot aşa. De ce să nu spunem, în ultimul rând, în România până nu îţi ajunge cuţitul la os nu ieşi în stradă. În plus, oamenii speră că se va găsi un cumpărător."

...administratorii speciali de la combinat

"Managementul administratorului special nu este unul fericit. Deciziile lui nu arată o îmbunătăţire a funcţionarii Oltchimului, ba chiar disfuncţionalităţi, vezi închirierea unor instalaţii. Caietul de sarcini de la Oltchim nu este coerent, nu este complet, nu sunt date toate detaliile de exemplu de terenuri, de problema căii ferate. Sunt lipsuri voite dacă este să aplecăm urechea la unul sau la altul. Nu este primul caiet de sarcini incomplet. S-au schimbat de trei ori în interval de două luni aceste caiete de sarcini. Spun asta pentru că eu am avut discuţii cu trei fonduri de investiţii, oamenii mi-au semnalat această problemă. Se pare că ar exista interese pentru a nu se privatiza şi a se ajunge la lichidare, adică tăierea completă. Lichidarea este benefică pentru anumite grupuri de interese."

... implicarea politică a lui Mihai Diculoiu

"Nu sunt de acord cu această implicare politică dar eu nu pot să decid nimic, e decizia sindicatului respectiv. Dacă ar fi după mine îi dădeam afară pe toţi liderii de sindicat care se implică politic. Noi avem un statut al militantului sindicat. Nu noi l-am ales ci membrii sindicatului. Ei i-au ales, ei îi pot da afară. Eu doar pot să îi retrag acest statut. Ca o concluzie, aduce un prejudiciu instituţiei de sindicat dar eu nu pot să-l sancţionez pe domnul Diculoiu de exemplu. Oricum, dacă are două şepci în cap, un lider de sindicat nu mai are cum să ştie de sub care şapcă vorbeşte"

... EM Berbeşti-Alunu

"Preluarea de către CET Govora a EM Berbeşti-Alunu am propus-o demult. S-au opus cei de la CET, cei de la Berbeşti s-au opus. Iniţial nu s-a dorit deşi e singura cale de stingere a datoriilor absurde care se mută de la o unitate la alta şi de a salva structura industrială. Unificarea este soluţia optimă".

... mişcările de stradă viitoare

"Există nişte cicluri. Acum e ciclul de vară. Oamenii mai au un mic teren, o mică casă la ţară şi e un debuşeu care-i permite să reziste. De obicei punctele critice sunt septembrie-octombrie şi februarie-martie, până în aprilie, depinde cum cade Paştele. Este o problemă de management sindical. Porcul se taie în decembrie şi de asta vă spun că până în martie mai are omul cu ce să trăiască".
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...