FOTO: Servicii medicale la standarde OCCIDENTALE în Râmnicu Vâlcea

• Cel mai modern spital din Oltenia se deschide oficial pe 14 iulie.
• Vâlcenii și nu numai se vor putea trata gratuit, spitalul având contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
• Investiția a fost realizată de către Nicolae Sofianu din fonduri proprii.

O investiție de excepție în domeniul sănătății s-a concretizat în Râmnicu Vâlcea. În cartierul Ostroveni s-a deschis Spitalul Privat Balneomedcenter. Realizat în întregine din fonduri proprii de către omul de afaceri Nicolae Sofianu, Spitalul Balneomedcenter aduce în Oltenia servicii și dotări medicale occidentale. Condițiile de cazare de la noul spital sunt de 4 stele. Prin semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pacienții Spitalului Balneomedcenter se pot trata gratuit în noua unitate medicală. Dotările includ un ecograf de înaltă performanță 4D, sau unicul aparat neuroaudioscreen pentru copii, sugari și nou-născuți din județ. Aparatul de tratament cu unde de șoc pulsate este, de asemenea, unic în județ. Spitalul dispune de laborator propriu de analize.
Servicii medicale GRATUITE (contract cu CAS, cu trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist):

Ambulator de specialitate – recuperare medicală. Cuprinde consultații, analize, investigații paraclinice, medicamente, tratament (4 proceduri pe zi).

Spitalizare continuă – recuperare medicală și reumatologie. Cuprinde spitalizare în condiții de 4 stele, unde se asigură consultații, investigații paraclinice și tratament de recuperare-reabilitare.
Medicină internă: spitalizare de zi și ambulator (consult, analize medicale, investigații paraclinice, medicamente și materiale sanitare) pentru următoarele diagnostice:
- anemia prin carență de fier secundară unei pierderi de sânge;
- anemia prin carență de fier nespecificată;
- obezitate datorată unui exces caloric;
- hepatită virală cronică B, fără agent Delta;
- hepatită virală cronică C;
- colecistită cronică;
- alte boli specificate ale vezicii biliare;
- astmul cu predominență alergică;
- BPOC cu infecție acută a căilor respiratorii cu exacerbare acută nespecificată;
- boală pulmonară interstițială nespecificată;
- ateroscleroza arterelor periferice cu claudicație intermitentă;
- hepatită alcoolică;
- hepatită cronică activă neclasificată altundeva;
- hepatită reactivă nespecificată;
- degenerescență grăsoasă a ficatului neclasificată altundeva;
- bronșită acută nespecificată;
- hipertensiunea esențială;
- alte forme de angină pectorală fără coronarografie;
- cardiopatie ischemică cronică nespecificată fără coronarografie;
- cistită acută;
- infecția tractului urinar cu localizare nespecificată;
- malnutriția;
- BPOC cu infecție acută a căilor inferioare.

Spitalul Balneomedcenter poate oferi consultații în domeniile : medicină internă, cardiologie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, neurologie, oncologie, pneumologie, reumatologie.

Recuperarea medicală se poate face în cea mai mare bază de recuperare spitalicească din Oltenia, dotată cu aparate de ultimă generație și personal calificat în clinici de recuperare din țară (Iași, București) pentru recuperare cardiovasculară, respiratorie, neuromotorie, ortopedie-traumatologie, reumatologie.

În sezonul estival pacienții pot beneficia de recuperare în piscinele cu apă sărată și dulce ale spitalului și tot anul în piscina acoperită și încălzită a Grand Hotel Sofianu.

Cea mai mare investiție privată în domeniul sănătății din județul Vâlcea, spitalul Balneomedcenter continuă și dezvoltă activitatea Centrului Medical Balneomedcenter din cadrul Grand Hotel Sofianu prin recuperare reumatologică, tratamente de reumatologie, neurologie, ortopedie, tratamente de recuperare a bolilor cronice respiratorii, recuperare cardiorespiratorie, boli interne, cu internări de zi și internări continui în cele patru secții ale spitalului.

De ce un nou spital?

Pentru că gândim actul medical altfel. Bolnavul își recapătă locul central. În jurul lui vor orbita atât diagnosticianul cât și terapeutul alopat, homeopat ori acupunctorul, medicul recuperaționist sau psihologul, într-un concept nou, integralist. Pacientului îi vor fi explicate atât etapele pe care diagnosticul le va parcurge, cât și tratamentul, urmând ca împreună să alegem cea mai avantajoasă și confortabilă alternativă. Pacientul va deveni un partener cu drepturi egale la informația medicală și la luarea deciziilor – în contrast cu modelul paternalist medical tradițional actual.
Echipa Balneomedcenter este condusă de Dr. George Trelea, medic primar medicină internă, cu competență în ecografie generală, alături de care profesează medici de renume, cu mare experiență :

- Conf. Dr. Adrian Tase, medic primar cardiolog.
- Dr. Teodor Veleanu, medic primar recuperare medicină fizică și balneologie.
- Dr. Adrian Popa, medic specialist reumatologie, medic primar recuperare medicină fizică și balneologie, competență acupunctură.
- Dr. Alina Stoica, medic specialist recuperare, medicină fizică și balneologie, medic specialist reumatologie, competență ecografie musculo-scheletală.
- Dr. Mihaela Drăgușin, medic specialist medicină internă, competență ecografie generală.
- Dr. Ion Dinescu, medic primar boli infectioase, epidemiologie.
- Dr. Cristina Liliana Duțescu, medic specialist obstetrică-ginecologie.
- Dr. Liliana Blidaru, medic primar pneumologie, competență endoscopie bronșică.
- Dr. Iuliu Croitoru, medic primar neurolog.
- Dr. Mircea Vultur, medic primar oncolog.
- Dr. Aiten Dinescu, medic primar radiolog.
- Dr. Laura Adriana Popescu, medic cardiolog.
- Dr. Eugen Stoicănescu, medic specialist pediatrie.
- Dr. Bogdan Nicolae, medic primar ortoped.

Echipa este completată cu specialiști din București, Craiova, Pitești care vor acorda consultații sau vor face investigații de înaltă performanță, pe conceptul de medicină flexibilă.

Spitalul beneficiază de parteneriate cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Pitești și Spitalul Sfânta Maria din București. În baza acestor parteneriate, Spitalul Balneomedcenter va fi bază de practică pentru studenții Universității din Pitești.

Spitalul BALNEOMEDCENTER
Str. Ostroveni nr. 142 (capătul Bulevardului Dem. Rădulescu),
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon: 0350 800 111; 0350 410 000; 0350 410 111. Fax : 0350 801 000.

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...