Elev vâlcean, premiat cu argint la Olimpiada Internaţională de Matematică

O nouă medalie de argint a ajuns în judeţul Vâlcea, după ce elevul Laurenţiu Ploscaru s-a clasat printre primii la Olimpiada Internaţională de matematică, care a avut loc, săptămâna trecută, în Africa de Sud. Elevul vâlcean face parte din lotul naţional şi, împreună cu ceilalţi colegi, au reuşit să aducă României, 1 medalie de aur şi 5 argint. Graţie acestor ultime medalii câştigate, România a urcat în clasamentul general de la locul 24 la locul 11. Surse din învăţământ susţin că elevilor premianţi li se pregăteşte o primire pe cinste în ţară, aceştia fiind invitaţi şi la Palatul Victoria. Victor Ponta crede că dacă i se alătură imaginea de cea a acestor elevi, care au muncit enorm să ajungă la asemenea performanţe, mai pune o cărămidă la cultul prezidenţiabilului ce se doreşte a fi.

Dar cine este tânărul Laurenţiu Ploscaru, care ne face să fim mândri că suntem vâlceni şi români? Secretul său este că a muncit de la o vârstă fragedă din greu pentru a-şi croi un drum în viaţă şi de aceea a reuşit să devină unul dintre cei mai buni elevi din judeţ şi din ţară, cu un viitor extrem de promiţător. Laurențiu Ploscaru este considerat un geniu al matematicii, el reuşind să impresioneze, de zeci de ori, juraţi din întreaga lume cu soluţiile date la problemele propuse. De doi ani de zile, tânărul matematician este câştigătorul Balcaniadei de Matematică pentru Juniori, dar şi al numeroaselor concursuri naţionale şi internaţionale. Părinţii lui Laurenţiu Ploscaru fac eforturi supraomeneşti pentru a-l trimite la aceste concursuri şi pentru a-l pregăti cu cei mai buni profesori din ţară.

Laurenţiu Ploscaru este un elev modest, care nu uită să-şi nominalizeze profesorii, care l-au ajutat să se dezvolte. „Profesorii mei m-au ajutat foarte mult şi mă refer aici la faptul că mulţi m-au înţeles când nu am putut să particip la orele lor pentru că mă pregăteam pentru un concurs la matematică. Foarte mult din munca mea o fac individual, dar foarte mult m-au ajutat profesorii din gimnaziu, un profesor din Zalău care m-a ajutat cu materiale, dar şi domnii profesori Smărăndoiu şi Constantin Drugan" – spunea, Laurenţiu, într-un interviu acordat Vocea Vâlcii, cu ceva timp în urmă.

Tânărul are vise măreţe. Vrea să studieze în străinătate, însă nutreşte speranţa că ar putea să-şi facă meseria în ţara lui, doar dacă este lăsat. „După terminarea studiilor mi-aş dori să devin cercetător. Însă, înainte sigur că şi eu îmi doresc să studiez la o universitate din Anglia sau din State. Nu mi-a venit nicio ofertă până acum, dar mai am doi ani până termin liceul şi este destul timp. În clasa a XI-a vreau să dau testele de Cambridge. Nu ştiu dacă ţara aceasta îşi doreşte ca noi, elevii care studiem în străinătate, să ne întoarcem şi să ne implicăm în conducerea ei. Nu îmi doresc să mă implic în politică, ci pe domeniul meu să fiu lăsat să fac o carieră şi să ajut România. Trebuie schimbată economia ţării, pentru că toate bunurile din România sunt vândute pe nimic şi asta nu e normal" – a mai spus Laurenţiu Ploscaru.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...