DOSARUL SILICOANELOR: 20 de cadre medicale şi 44 de persoane, trimise în judecată

13 Iul 2014
Douăzeci de cadre medicale, între care directorul Spitalului de Arşi din Capitală, şi alte 44 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în dosarul operaţiilor estetice.
Vitalie Stan şi alţi patru medici, respectiv şeful Secţiei de chirurgie plastică a spitalului, Nicolae Antohi, Ivan Vătămănescu, Carmen Ileana Boiangiu şi Sorin Viorel Parască, au fost deferiţi justiţiei în stare de arest, iar Aurelia Isac şi Carmen Florea, în arest la domiciliu.
Alături de ei vor fi judecaţi şi pacienţi, acuzaţi de dare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual. Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, medicii au cerut de la pacienţi sume de bani, mai mici decât preţurile solicitate pentru efectuarea intervenţiilor estetice în clinici private, pentru aceleaşi intervenţii în spital.
În rechizitoriu, procurorii menţionează tarifele cerute pentru operaţiile făcute în spital, comparativ cu cele ale intervenţiilor la clinici private: rinoplastie - 1.800-3.500 de euro în privat şi 1.400-3.000 de euro în spital; implant mamar - 2.700-3.500 de euro în privat şi 2.000-3.000 de euro în spital; mastopexie (ridicare sâni) - 2.000 de euro în privat şi 1.800 de euro în spital; abdominoplastie - 2.500-3.500 de euro în privat şi 2.200-3.000 de euro în spital.
În cazul multora dintre operaţiile estetice efectuate în acest mod, medicii au consemnat în foaia de observaţie un diagnostic fictiv, care să justifice o intervenţie chirurgicală non-estetică şi să permită decontarea internării la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), mai arată procurorii.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...