Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Milogul cabotin

06 Iul 2014
Gata cu sinecura Parlamentului European. Marele maestru al merelor Jonathan, pitifelnicul de Asterix – Mircea Diaconu a luat-o în freză. Curtea Constituţională a stabilit, printr-o decizie de interpretare, că interdicţia de a ocupa o funcţie pe o perioadă de trei ani în cazul celor declaraţi incompatibili sau în conflict de interese se aplică tuturor funcţiilor eligibile, şi nu doar funcţiei deţinute la momentul respectiv. Conform unor specialişti, decizia CCR se aplică actualilor parlamentari care au fost declaraţi incompatibili în funcţiile elective ocupate anterior. Ca atare, impostorul actor şi încă doi parlamentari aflaţi în aceeaşi situaţie, vor fi revocaţi.

Parlamentul European va primi o solicitare de revocare a mandatului lui Mircea Diaconu, iar Parlamentului de la Bucureşti o solicitare de revocare a senatorului Mora Akos şi a deputatului Bucur Stoica. Evident, Parlamentul European nu poate ignora o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată într-un stat membru, nici decizia instanţei supreme din România. Mircea Diaconu este cel mai mare actor pe care România nu l-a mai avut vreodată, ne-a avut el pe noi, vorba lui Alexandru Lăpuşneanu: "Mulţi, da' proşti!". Nenorocitului cabotin nu-i poţi cere ce nu are. Ăsta trebuie dat afară în şuturi ca să înţeleagă că e un intrus. A fost montat ca europarlamentar de Varanul Voiculescu, ca să aibă acolo, ticălosul, un argat milog şi supus. Nu aveam destule mazete, ne mai trebuia un papaguş în văzul lumii. Îl avem, s-au găsit destui nătângi care s-au lăsat păcăliţi sau care şi-au vândut votul. De sperat ca "ăia", cum zice tembelul, se vor trezi şi-l vor alunga. Ceea ce face Mircea Diaconu nu-i politică - omul vrea să profite şi uite cu câtă îndărătnicie se zbate crezând că chiar i se cuvine. Dacă, să zicem, ANI nu va convinge Parlamentul European ca să-l măture, după 5 ani de activitate va avea pensie europarlamentară şi nu pensie cât i se cuvine, cât vor avea colegii lui, câteva sute de lei, pentru că aceştia n-au acceptat să se scalde în mocirlă. Dacă actorul îşi preia şi exercită mandatul se instituie în practica românească un teribil precedent, plin de consecinţe din cele mai grave: nicio hotărâre judecătorească definitivă nu va mai fi definitivă, ci la îndemâna celor care au tupeul şi maşinăria care să le permită s-o încalce. Haos şi o societate fără-de-lege, din moment ce legea poate fi, oficial încălcată şi instituţiile statului pot fi negate după interes. Românilor le plac poate călăii legii şi cei care sfidează bunul simţ, din moment ce-i votează. Altfel nu se explică cum se face de votează puşcăriaşi sau persoane care nu au dreptul să fie tocmai acolo unde respectivul votant e reprezentant. Paradox românesc care explică decăderea şi problemele acestei ţări. Şi dacă mandatul actorului va fi invalidat încă o dată? România va fi reprezentată în Parlamentul European cu o persoană mai puţin. Este defavorabil ţării. În locul acestui fotoliu pierdut ar fi putut fi un parlamentar care să se bată, onest, profesional, eficient pentru problemele României. E jalnic.

P.S. - Mircea Diaconu se bate pentru o pensie de europarlamentar, acum la sfârşit de carieră. În urmă cu un sfert de secol se bătea pentru o poziţie privilegiată alături de Iliescu. Ar trebui judecat pentru masacrul de la Otopeni, din '89. Au murit oameni tineri atunci.
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella