Avocaţii lui Dan Voiculescu contestă punerea sub control judiciar

Dan Voiculescu a mers, vineri, la sediul Poliţiei Ilfov, în urma instituirii măsurii de cercetare sub control judiciar, impusă de DNA. Fondatorul PC a ajuns la Poliţie în jurul orelor 13:30 şi a plecat după aproximativ o oră, fără să facă declaraţii, potrivit B1 Tv.

Între timp, avocaţii lui Dan Voiculescu au decis să conteste măsura impusă de DNA.

Avocaţii contestă interdicția de a părăsi țara, prevăzută de controlul judiciar cerut de procurorii DNA. Aceștia au stabilit ca termen pentru judecarea contestației lui Voiculescu data de 8 iulie.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul Voiculescu Dan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale)", se precizează într-un comunicat al DNA.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut că Dan Voiculescu, "a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare".

Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...