FOTO: Coloană de maşini de 30 km. pe Valea Oltului

- după accidentul mortal, la nici 20 de km. s-a petrecut altul, care a blocat DN 7 pentru mai multe ore

Accidentul tragic, care s-a petrecut în această după amiază pe DN 7, la km. 212, în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa, iar două fetiţe se află în stare foarte gravă la spital a fost doar începutul unui coşmar atât pentru oamenii legii, cât şi pentru şoferii care au avut ghinionul de a se afla în zonă. Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 17.00, şi timp ce poliţiştii de la Rutieră făceau cercetările la faţa locului, un alt accident s-a petrecut la 20 Km. distanţă. Astfel, un autoturism W Pasat, care circula dinspre Sibiu înspre Râmnicu Vâlcea, într-o curbă la dreapta, la Câinenii Mici, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un tir, care venea din direcţia opusă, ce tocmai trecuse pe lângă accidentul mortal.

În urma impactului, atât şoferul din Passat, cât şi soţia acestuia au fost răniţi, fiind transportaţi de urgenţă la spital.

Cel de-al doilea accident a blocat practic Valea Oltului, unde şi în acest moment există şoferi blocaţi în coloană. Conform informaţiilor primite de la Poliţia Rutieră, acum se circulă alternativ, iar poliţiştii fac eforturi uriaşe pentru a degaja circulaţia în zonă. La această oră, coloanele de maşini, de o parte şi de alta, depăşesc 30 de km. Vina pentru blocarea DN 7 aparţine din nou celor de la Drumurile Naţionale, care s-au arătat neputincioşi în rezolvarea situaţiei. Practic, deşi au fost informaţi despre gravitatea accidentului, cei de la Drumurile Naţionale au trimis la faţa locului un utilaj care nu a putut să remorcheze tirul avariat, care blocase un sens de mers. Martori oculari ne-au spus că situaţia era de mai mare râsul. Se încerca scoaterea tirului de pe carosabil cu un tractor uzat şi depăşit de vremuri.

Aşteptăm şi un punct de vedere oficial al celor de la Drumurile Naţionale, întrebându-i în acelaşi timp cât îşi vor mai bate joc de şoferii din trafic, plătitori de taxe şi impozite.
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...