Noi judecători în procesul lui Dan Voiculescu

Curtea de Apel a stabilit, joi, că judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea vor face parte din completul care judeca dosarul ICA, în care este implicat Dan Voiculescu.

Camelia Bogdan a judecat, printre altele, dosarul de favorizare a lui Nicolae Popa, în care a fost condamnat Sorin Ovidiu Vântu, iar Mihai Alexandru Mihalcea a respins o cerere de eliberare condiţionată a aceluiaşi om de afaceri, pe motiv că acesta "nu a făcut eforturi deosebite pe calea reeeducării sale şi nici nu a încercat să se remarce într-un mod deosebit".

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de eliberare din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Florică Duţă, de la CAB, după ce membrii CSM au luat act, în 18 iunie, de cererea magistratului.

Judecătorul Florică Duţă făcea parte, alături de Stan Mustaţă, din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a primit spre soluţionare dosarul în care Dan Voiculescu şi alţi 12 inculpaţi din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări alimentare au contestat condamnările primite la Tribunalul Bucureşti.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...