Vezi cum poţi să primeşti PAŞAPORTUL prin curier rapid!

Veşti bune pentru vâlceni. Începând cu data de 23 iunie a.c., paşaportul poate fi trimis prin curier rapid la adresa de domiciliu sau la reşedinţă, în cazul în care titularul nu poate să-l ridice de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Vâlcea. Această opţiune poate fi aleasă în momentul depunerii cererii de eliberare a paşaportului. Astfel, în momentul în care curierul va livra paşaportul, titularul trebuie să fie prezent şi să semneze de primire, iar în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, unul dintre părinţi trebuie să fie prezent. „În ziua în care curierul va prelua paşaportul emis de la Direcţia Generală de Paşapoarte, destinatarul primeşte automat un sms în care este informat cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea, adresa la care va sosi curierul şi numărul de document de transport ce va însoţi plicul cu paşaportul. Cu ajutorul numărului de document, primit prin sms, destinatarul poate verifica pe internet stadiul livrării paşaportului. Dacă în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea prin sms a notificării de livrare destinatarul nu este găsit la adresă, iar curierul nu a putut lua legătura telefonic cu destinatarul, plicul conţinând paşaportul va fi returnat la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Vâlcea. Destinatarul va putea prelua personal plicul conţinând paşaportul, oricând, de la sediul serviciului public comunitar mai sus amintit" – se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...