Ponta vrea la Preşedinţie, dar numit de Congres

Victor Ponta se codeşte să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale, deşi prietenul şi sfătuitorul său, Liviu Dragnea susţine că nu poate să treacă vara fără ca PSD să nu aibă candidatul stabilit. În schimb, preşedintele PSD spune că cel care va candida la preşedinţia României din partea PSD va fi stabilit de Congresul partidului, care va avea loc în luna septembrie. „Candidatul la prezidenţiale, în mod statutar şi legal, nu poate fi stabilit decât de Congres. Congresul se va desfăşura cu siguranţă în septembrie. Până atunci, probabil, că oricând putem să anunţăm fiecare cine suntem cei care vom candida", a spus Ponta, precizând că inclusiv el poate candida.

Preşedintele PSD a adăugat că Liviu Dragnea îi este şi prieten şi sfătuitor. „Domnul Dragnea îmi este şi prieten şi sfătuitor; ne sfătuim şi decidem împreună", a arătat Ponta.

În legătură cu faptul că Mircea Geoană a afirmat că se află pe lista scurtă a candidaţilor la Preşedinţie, Victor Ponta a spus că lista candidaţilor la prezidenţiale este „foarte scurtă" şi că a vorbit şi cu Mircea Geoană, adăugând că mesajele din partid nu sunt foarte încurajatoare în acest sens .

„Am vorbit cu domnul Geoană, sigur că da. Mesajele din partid nu sunt foarte încurajatoare sau de un entuziasm deosebit, dar vom decide împreună", a mai spus Ponta.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...