MOARTEA unui om = 10% din salariul unui medic

02 Iun 2014
Ancheta disciplinară de la Ambulanţa Vâlcea s-a fâsâit lamentabil: 10% pe 3 luni pentru doctor şi 5% pe o lună pentru ambulanţier în controversatul caz de acum de mai bine de două luni de zile, când doctorul Predulea a refuzat să oprească la un accident pe DN7.

Scenariu terifiant petrecut în urmă cu 2 luni de zile pe DN 7 Goleşti – Vâlcea. O ambulanţă accidentată de un şofer neglijent, cu trei victime aruncate care încotro şi o alta, în care se afla un medic, un şofer şi o asistentă, care a trecut pe lângă accident fără a schiţa nici cel mai mic gest de a acorda primul ajutor. O femeie de 56 de ani şi-a pierdut viaţa, aşteptând salvarea care a trecut nepăsătoare pe lângă ea.

Trecând peste chestiunile de ordin uman, doctorul de pe Ambulanţă ar fi trebuit măcar să respecte ordinele de la Ministerul Sănătăţii de unde îşi primeşte salariul. Doctorul Predulea avea obligaţia clară de a opri, indiferent de gravitatea cazului ce era deja în ambulanţă, de a acorda primul ajutor şi de a furniza date şi informaţii exacte despre starea răniţilor de la faţa locului până când cazul era preluat de altcineva. Numai că doctorul Predulea a ales să nu oprească şi să treacă nepăsător pe lângă un grav accident de circulaţie.

În acest caz a fost demarată o anchetă disciplinară, iar directorul Ambulanţei Vâlcea, Petre Duinea, promitea măsuri drastice pentru cei ce se fac vinovaţi de încălcarea tuturor normelor în vigoare, dar şi a jurământului lui Hipocrate. „Am făcut această anchetă ca la carte. Am cerut înregistrările de la STS, ni le-au dat şi într-adevăr, a reieşit că doctorul Predulea a refuzat categoric să oprească, pe motiv că pacientul din ambulanţa sa era în stare gravă. Am cerut, de asemenea, şi un punct de vedere de la Colegiul Medicilor. Aceştia, aşa cum mă aşteptam s-au spălat pe mâini, deşi sunt asociaţie profesională. Ar fi trebuit să aibă o poziţie... Am respectat legea şi Codul Muncii, iar pe acest cod, acestea au fost sancţiunile pe care le-am putut da. Următoare ar fi fost desfacerea contractului de muncă. Astfel, comitetul director a decis sancţionarea medicului, care va fi penalizat cu reţinerea a 10 % din salariu pe o perioadă de trei luni. Şi şoferul ambulanţei va fi sancţionat, însă doar cu 5% din salariu pe o lună de zile" – susţine Petre Duinea.

Asistenta de pe Ambulanţă nu s-a întors la serviciu, aceasta fiind în concediu medical, din cauza rănilor suferite. De asemenea, şoferul autospecialei a fost rănit, fiind internat în Bucureşti. Acesta şi-a introdus dosarul pentru pensionare, la câteva zile după accident.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...