FOTO: Ştafeta Ciclistă SM 2014

An de an, în ultima miercuri din luna mai, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sclerozei Multiple, în acest an aceasta fiind pe data de 28 mai, campanie lansată de Federaţia Internaţională de Scleroză Multiplă.

Cu această ocazie, Societatea de Scleroză Multiplă din România în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Oradea, Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor şi Asociaţia SM Vâlcea au organizat o serie de evenimente în cadrul campaniei „Ştafeta Ciclistă SM 2014", a cărui obiectiv este susţinerea persoanelor cu scleroză multiplă prin dezvoltarea reţelei naţionale de grupuri de suport.

Astfel, în perioada 21-28 mai 2014, 4 voluntari biciclişti au pornit într-o ştafetă ciclistă dedicată cauzei SM legând 7 localităţi din România (Oradea, Cluj Napoca, Bistriţa, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Constanta şi Bucureşti). În Râmnicu Vâlcea, "Ştacheta Ciclistă SM 2014" s-a derulat în data de 26 mai în Scuarul Mircea cel Bătrân, între orele 12-14. Participanţii au realizat turul ciclist simbolic, au scris mesaje de încurajare pentru persoanele cu scleroză multiplă şi au făcut fotografii cu pacienţii şi cicliştii care vor duce mesajul lor în localităţile prin care trece ştafeta.

La eveniment participanţii au putut scrie mesaje de încurajare pe un post-it oferit de organizatorii de la locul evenimentului. Mesajele vor contribui la încurajarea persoanelor care suferă de această boală şi întăreşte lupta lor împotriva sclerozei multiple.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...