Pedeliştii se tem înainte de algerile europarlamentare de duminică: „PSD e capabil de orice"

Bebe Ungureanu sugerează că adversarii politic vor fura la urne

Purtătorul de cuvânt al PDL Vâlcea, avocatul Bebe Ungureanu, se teme de fraude înainte de alegerile europarlamentare de duminică. Fostul prefect îi îndeamnă pe pedelişti să fie foarte atenţi în ziua votului, precizând că pesediştii sunt capabili de orice. "Pentru PSD, pragul psihologic de 40% este o obsesie. După ce că ne vom confrunta cu un absenteism masiv la aceste alegeri, trebuie să avem grijă și cu furtul la urne. Ne confruntăm cu un partid stat — PSD, care este capabil de orice pentru a păstra controlul asupra majorității pe care o deține în acest moment. O prezență redusă și un scor sub 40% ar fi un dezastru pentru PSD și atunci nu vor pregeta nimic pentru acest prag. Ca fost prefect, știu cu ce partid ne confruntăm în alegeri, de aceea îi rog pe membrii noștri din secții să fie extrem de atenți în ziua de 25 mai", a precizat Ungureanu pentru agerpres. Ungureanu îndeamnă la "fraţie" toate forţele de dreapta din România: "Dacă românii de dreapta vor ieși în număr cât mai mare la vot, ei sunt cei care vor forța partidele de dreapta să se unească. Pentru că un vot masiv dat pe acest culoar ne va obliga pe toți să lăsăm deoparte orgoliile și să stăm la masa negocierilor. Cetățenii pot uni dreapta, se pare, atunci când partidele nu găsesc soluții"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...