Tragedie în noaptea de miercuri spre joi, 21-22 mai. O femeie a murit după ce i-a căzut tavanul în cap, în urma unui incendiu de proporţii. Totul s-a întâmplat în jurul orei 00.27, în localitatea Suteşti, sat Boroşeşti, atunci când Elena H. – 79 de ani, a rămas în casa cuprinsă de flăcări, ea nemaiputând ieşi de acolo. Din păcate, acoperişul clădirii a fost distrus de flăcări, iar la un moment dat s-a prăbuşit chiar peste femeia prinsă în casă.
Când au ajuns la faţa locului, pompierii nu au mai putut face nimic pentru ea, femeia fiind declarată decedată. „Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul casei de aproximativ 40 mp şi bunurile din aceasta. Din pacate, Elena H., în varsta de 79 de ani, a fost gasit decedată sub tavanul casei. Casa se afla la circa 400 de m faţă de prima gospodărie locuită, iar în momentul sosirii la faţa locului (8 min de la anunţare) incendiul se manifesta cu violenţă la toată clădirea şi tavanul, construit din cercuială, era prăbuşit" – susţin pompierii.
Din câte se pare, incendiul a pornit de la utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.