O sută de traficanţi şi consumatori de cannabis, aduşi la audieri

O reţea de traficanţi şi consumatori de cannabis a fost anihilată de procurorii DIICOT Olt, care au beneficiat de sprijinul poliţiştilor judiciari din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt. Oamenii legii au surprins în flagrant patru persoane în timp ce ridicau un colet trimis din Spania, în care se aflau şase kilograme de muguri de cannabis. Au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare în Slatina, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în trafic de droguri de risc. Începând cu anul 2013, o parte din membrii grupării au pus bazele unui grup de criminalitate organizată care avea ca principală activitate traficul de cannabis din Spania, acesta fiind procurat prin finanţare proprie şi introdus fraudulos în România. Drogurile erau comercializate pe raza județelor Olt, Dolj, Argeș şi a municipiilor Craiova, Pitești şi Râmnicu Vâlcea cu sume cuprinse între 35 şi 60 lei/g. O parte din membrii grupului se ocupau cu procurarea drogurilor din Spania şi totodată asigurau introducerea ilegală a acestora în ţară, fie prin colete trimise prin firme de curierat, fie transportate în bagajele personale, în timp ce alţi membri se ocupau de păstrarea drogurilor în locuinţele personale şi ulterior de distribuirea acestora. Aceştia şi-au format un cerc de cumpărători, compus din 64 de persoane faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au procurat şi consumat diferite cantităţi de droguri de risc. Procurorii DIICOT Olt au început urmărirea penală faţă de 12 persoane pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, introducere în ţară fără drept de droguri de risc, finanţarea traficului de droguri de risc, şi pentru 64 de persoane pentru consum ilicit de droguri de risc, potrivit unui comunicat al DIICOT. Potrivit procurorilor, în anii 2013 -2014, membrii grupării au introdus în ţară şi comercializat 15 kg muguri de cannabis.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...