Beţiva CRIMINALĂ de la Făureşti a fost arestată

«A vrut să mă omoare şi am dat de frică. Am luat vătraiul şi i-am dat» - susţine bătrâna, care la vârsta de 79 de ani a ajuns criminală. Ea a fost reţinută preventiv sub acuzaţia de omor calificat şi riscă să îşi petreacă restul zilelor pe care le mai are de trăit în închisoare.

Crimă odioasă în localitatea Făureşti, sâmbătă după – amiază, 17 mai a.c., în jurul orei 15.00. După ce au fost la o pomană unde s-au îmbătat criţă, două bătrâne s-au luat la ceartă şi, la un moment dat, lucrurile au degenerat, ajungându-se la crimă.

Floarea Traistă şi Maria Niţulescu, ambele de 79 de ani, erau prietene de-o viaţă întreagă. Chiar dacă au mai fost certate într-o perioadă, ele s-au împăcat, se vizitau zilnic şi îşi petreceau timpul împreună. Sâmbătă, cele două au mers la o pomană în tandem, acolo unde au băut câteva pahare de alcool în plus. După aceea, ele au pornit spre casă, iar Maria Niţulescu a invitat-o pe prietena ei, Floarea Traistă, să meargă la ea acasă pentru a mai bea câteva pahare de băutură alcoolică. Zis şi făcut! Numai că, aburii alcoolului le-au umbrit minţile celor două bătrâne, pentru că, la un moment dat, ele s-au luat la ceartă, iar Maria Niţulescu s-a enervat atât de rău încât a luat un vătrai şi a lovit-o pe prietena ei de două ori în jurul gâtului, tăindu-i traheea.

Minciunile bătrânei criminale

Criminala a stat în jur de 2 ore cu prietena sa căzută la pământ într-o baltă de sânge, până când a văzut un bărbat care trecea pe stradă. Maria Niţulescu a strigat după el, spunându-i că un hoţ a intrat peste ea în casă, s-a luptat cu el şi, din greşeală, l-a lovit cu vătraiul. Viorel Muscalu s-a dus repede să vadă despre ce vorbeşte bătrâna şi a văzut o persoană căzută jos, plină de sânge, el neputând să o recunoască pe moment. Astfel că, a sunat imediat la 112, iar când poliţiştii au ajuns acolo, bătrâna criminală susţinea într-una că este vorba despre un hoţ care a încercat să o fure.

La faţa locului a fost chemat şi primarul localităţii Făureşti, Ion Ţîrvuică, care a reuşit să recunoască victima, spunându-le poliţiştilor că este vorba despre Floarea Traistă.

Atunci, poliţiştii şi-au dat seama că, de fapt, criminala se află într-o stare avansată de ebrietate, ea nefiind în stare să dea declaraţii pe moment despre ceea ce s-a întâmplat.

„Mai mişca când am intrat în casă" – susţine un martor

Primarul Ţîrvuică ne-a declarat că Viorel Muscalu, cel ce a găsit-o pe Floarea Traistă într-o baltă de sânge, i-a mărturisit că în momentul în care a intrat în casă victima încă mai trăia, ea încercând să spună ceva. „Viorel, Măru' cum îi zicem noi, mi-a spus că Maria Niţulescu susţinea într-una că un bărbat a intrat peste ea şi s-a luptat cu el. Când a intrat în casă bătrâna lovită cu vătraiul încă mai trăia, Viorel mi-a zis: «Mai mişca când am intrat în casă, îşi mişca dinţii". Mare păcat că s-a întâmplat aşa. Le cunosc de o viaţă întreagă şi ştiam că sunt prietene. Ştiu că mai consumau băuturi alcoolice, dar niciodată nu consumau în aşa fel încât să-şi piardă cunoştinţa. Victima are 2 fete şi 2 băieţi, iar unul din ginerii săi este consilier local în cadrul Consiliului Local din Făureşti, liberalul Vasile Săndulescu. Am întrebat-o şi pe criminală de ce a făcut fapta şi mi-a zis: «A vrut să mă omoare şi am dat de frică. Am luat vătraiul şi i-am dat». Erau imagini terifiante când am ajuns eu acolo, mult sânge, iar vătraiul cu care a lovit-o îi rămăsese înfipt în gât" – ne-a declarat primarul comunei Făureşti, Ion Ţîrvuică.

A omorât-o pentru că îi datora bani

Maria Niţulescu, bătrâna criminală, a fost imediat reţinută de poliţiştii criminalişti ajunşi la faţa locului. Chiar dacă pe moment nu a putut să dea declaraţii pentru că era beată criţă, femeia a mărturisit mai apoi în faţa oamenilor legii că şi-a omorât prietena pentru că îi datora suma de 11 milioane de lei vechi. Mai mult, prima dată se pare că s-au luat la ceartă pentru că victima a mai cerut un pahar de băutură, iar criminala nu a vrut să îi dea. „Criminala susţine că prietena sa a început cearta, iar la un moment dat a lovit-o cu coada măturii direct în cap. Atunci, Maria Niţulescu susţine că a luat vătraiul, care avea un capăt foarte ascuţit, şi a lovit-o cu el de 2-3 ori în jurul gâtului" – ne-a declarat comisarul – şef Bojete, criminalist în cadrul IPJ Vâlcea.

Bătrâna, care a ajuns criminală la vârsta de 79 de ani, a fost arestată preventiv sub acuzaţia de omor calificat şi riscă să îşi petreacă restul vieţii în închisoare.
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...