Armele de foc scot „nebunii" în afara legii

Deţinătorii de permise de port armă sunt supravegheaţi atent de poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, după ce tot mai mulţi vâlceni au găsit de cuviinţă să folosească pistoalele sau armele de vânătoare pentru a ameninţa sau a trage asupra unor oameni nevinovaţi. Conform unor statistici recente ale Poliţiei Vâlcea, la nivelul judeţului nostru există 3.064 de deţinători de arme, dintre care 1.541 sunt arme letale, iar 1.523 sunt arme neletale. Mai mult, vâlcenii cu permise au achiziţionat 2.273 de arme letale şi 1.517 de arme neletale. „A fost o perioadă când se obţinea permisul de port armă doar cu buletinul, cazierul, o cerere şi un formular medical, iar atunci multe persoane au aplicat atunci pentru acest permis, obţinându-l. Acum, din fericire, au apărut prevederi noi, care sunt mult mai stricte. Oricum, verificările noastre se fac la sânge, iar acolo unde avem semnale că sunt scandalagii sau că avem cazuri de persoane violente, facem verificări şi ajungem chiar până să le retragem permisul de port armă" – ne-a declarat comisarul şef Marius Dascălu.

Sigur că având un număr atât de mare de deţinători de arme, au apărut inevitabil şi problemele. Poliţiştii au dispus 158 de măsuri, fiind anulate 118 permis de port armă, iar alte 40 de permise au fost suspendate până la finalizarea cercetărilor. Printre problemele semnalate de oamenii legii au fost şi câteva destul de grave. În primul rând este vorba de un bărbat care i-a „fugărit" pe angajaţii de la DistriGaz cu un pistol cu gaz lacrimogen, dar şi de un râmnicean care a tras un foc de armă în urma unui conflict în trafic. Mai mult, sunt de notorietate cazurile poliţistului Pieptea, care a ameninţat într-un bar cu arma de vânătoare, şi al primarului din Ioneşti care a tras cu arma de vânătoare în câinele husky al unui jurnalist. Ultimul eveniment grav de acest gen a avut loc însă la sfârşitul acestei săptămâni, când un bărbat din Fârtăţeşti a tras cu arma după doi vecini de-ai săi.

Focuri de armă la Fârtăţeşti

Aşa cum spuneam, cel mai recent caz este cel de luni, 5 mai 2014, când a avut loc un conflict spontan între două familii vecine din comuna Fârtăţeşti. Spiritele s-au încins, se pare, după ce s-a consumat o cantitate considerabilă de alcool, iar unul dintre cei implicaţi a cedat nervos, a luat un pistol neletal şi a tras trei focuri de armă după o femei şi un bărbat.

Incidentul s-a produs în data de 4 mai a.c., în jurul orei 17.07, atunci când Nicolae C. – 58 de ani, s-a luat la ceartă cu Dumitru T. şi încă o femeie. Nimeni nu se aştepta însă să se ajungă la violenţe extreme. Însă, într-un acces de furie, Nicolae C. a luat un pistol neletal de calibru 9 mm şi a tras trei focuri de armă în direcţie celor doi duşmani, proiectând asupra lor gaz iritant-lacrimogen. Din fericire, femeia şi Dumitru T. nu au păţit nimic, însă la faţa locului au fost chemaţi poliţiştii din Fârtăţeşti care i-au făcut lui Nicolae C. un dosar penal, dispunându-se ulterior anularea permisului de port armă.

I-a „fugărit" cu pistolul pe angajaţii de la DistriGaz

La sfârşitul anului trecut, în luna decembrie, un bărbat din cartierul Lenin Sud, din Rm. Vâlcea, s-a supărat nevoie mare că angajaţii de la DistriGaz au îndrăznit să-i oprească gazele pentru a executa lucrări pe strada sa. Într-un acces de furie, Florian Georgescu – de 56 de ani, şi-a luat pistolul din dotare, pentru care deţinea permis, şi a început să-i alerge pe salariaţii DistriGaz, ameninţându-i că-i împuşcă dacă nu îi dau drumul la gaz. Sigur, pistolul era unul cu gaze lacrimogene, pe care bărbatul nu l-a folosit decât să-i înspăimânte de angajaţi.

Şi a reuşit, pentru că, speriaţi, oamenii de la firma de gaze au sunat la 112, iar în luna ianuarie a acestui an au depus plângeri împotriva agresorului lor. Poliţiştii au decis astfel să-i anuleze permisul de port armă lui Florin Georgescu, iar acum bărbatul s-a ales cu un dosar penal şi este cercetat pentru ameninţare.

Conflict în trafic, rezolvat cu focuri de armă

Un alt caz ce a intrat în atenţia poliţiştilor de la Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Vâlcea a avut loc la începutul acestui an, mai exact în data de 19 ianuarie a.c., când Radu Tudor – de 35 de ani, din Râmnic, a intrat într-un conflict în trafic cu un bucureştean aflat în vizită în Rm. Vâlcea şi, la nervi, a scos pistolul cu bile şi a tras un foc în plan vertical. Cei doi se pare că nu s-au înţeles asupra încadrării pe o bandă de circulaţie şi de acolo a început un întreg scandal.

Incidentul a fost imediat raportat la Poliţie, iar vâlceanul Radu Tudor s-a ales cu un dosar penal pentru uz de armă neletală fără drept, iar permisul de port armă i-a fost anulat.

Poliţistul Pieptea a „pândit vânatul" într-un bar

De notorietate este şi cazul şef de post al Postului de Poliţie Stoileşti, Gheorghe Pieptea, care este cunoscut ca un vânător împătimit, el deţinând câteva arme de vânătoare. În noaptea de 1 februarie 2014 însă, în loc să vâneze porci mistreţi, fazani sau alte animale sălbatice, miliţianul Pieptea a început să ameninţe oamenii cu arma de vânătoare. Totul s-a întâmplat într-un bar din parcarea de la Budeşti, când, aflat într-o stare avansată de ebrietate, şeful de post de la Stoileşti s-a luat la harţă cu un bărbat din bodegă, un anume Gabriel Stoica. După ce şi-au aruncat cuvinte grele, s-au înjurat ca la uşa cortului, s-a trecut la ameninţări. Astfel că, la un moment dat, poliţistul Gheorghe Pieptea l-a ameninţat pe Stoica, dar şi pe cei ce i-au luat apărarea acestuia, că-i împuşcă cu armele de vânătoare. „Vă împuşc eu câinii şi vă aranjez şi pe voi!" – ar fi afirmat şeful de post al Poliţiei Stoileşti.

Oamenii din bar s-au speriat îngrozitor, mai ales că, aşa cum spuneam, poliţistul era beat criţă şi nu mai judeca corect. Atunci au decis să sune la 112 şi să anunţe că un om al legii îi ameninţă cu moartea. Gheorghe Pieptea s-a ales cu un dosar penal de toată frumuseţea pentru comiterea infracţiunii de ameninţare cu moartea, dar şi cu o anchetă administrativă internă pe numele său.

Primarul Neagoe a împuşcat câinele unui ziarist

În data de 11 februarie 2014, ziua în amiaza mare, în jurul orelor 12.00, primarul localităţii, Constantin Neagoe, ce ar fi trebuit să fie la birou, şi-a scos puşca de vânătoare şi a împuşcat fără milă un câine husky ce aparţinea ziaristului Silviu Popescu. Vecinii acestuia, şocaţi de gestul său, au sunat imediat la 112, anunţând poliţia că primarul lor a folosit o armă letală fără drept şi a împuşcat un biet animal pe domeniul public. Poliţiştii Biroului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Vâlcea i-au confiscat arma de vânătoare primarului din comuna Ioneşti, Constantin Neagoe, i-au anulat permisul de port armă şi i-au întocmit dosar penal pentru folosirea armei fără drept, ancheta fiind încă în desfăşurare. Din primele verificări, Neagoe ar fi tras două focuri de armă, în corpul câinelui găsindu-se 62 de alice.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...