Modernizarea Colegiului Lahovari, întârzieri din cauza tâmplăriei

Lucrările de la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari înaintează greoi, iar termenul de finalizare de 15 mai a.c. nu va putea fi respectat. Şi aici lucrarea se desfăşoară tot pe fonduri europene, însă derularea investiţiei este mult întârziată.

„Există şi aici neconcordanţe, însă lucrurile s-au mai mişcat. Oricum termenul de 15 mai nu poate fi respectat. Sunt probleme cu livrarea tâmplăriei. La fel, lucrăm cu o firmă în insolvenţă, sunt probleme ca şi la pasaj. Dar vom avea în zilele următoare o şedinţă cu producătorul de tâmplărie şi sper să impulsionăm lucrurile astfel încât, într-un termen cât mai scurt, să terminăm şi acest proiect. Am rugat Direcţia de Programe Externe să facă repede calculul de penalităţi, pentru că eu cred că numai aşa se mai poate să fie adus la cunoştinţa constructorului ce îl aşteaptă dacă nu se încadrează în termen. Oricum, pentru depăşirile care cu siguranţă vor fi - şi legea ne obligă - vom aplica penalizări", susţine primarul interimar Gigi Matei.

Cu toate acestea, Gigi Matei susţine că nu se pune problema întârzierii anului şcolar. „Cu toate problemele existente, elevii vor începe anul şcolar într-o unitate modernizată şi n-am nici un fel de emoţie că în vara aceasta nu se vor termina lucrările la Colegiul Lahovari", a mai spus Matei.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...