TUPEU: Mitu dă în judecată Primăria Râmnicului pentru 7.000 lei

Damian Mitu, unul dintre apropiaţii fostului primar al Râmnicului, Emilian Frâncu, nu ştie când să se oprească şi, mai mult decât atât, prin acţiunile sale, îi poate face rău şi „binefăcătorului" său, aflat acum la Colibaşi, unde ispăşeşte o pedeapsă de 4 ani cu executare. Să ne explicăm: Damian Mitu intenţionează să dea Primăria Râmnicului în judecată pentru un rest de plată de 7.000 RON, rămaşi de încasat de la ultima sa „afacere" pe bani publici. Deja a trimis 2 somaţii către primărie, în speranţa că cineva se sperie şi sare cu banii. Nu s-a întâmplat deloc aşa pentru că angajaţii de la Primărie trebuie să respecte legea, şi pentru a-şi recupera banii, Mitu trebuie să aştepte până la vară, când se vor organiza noi manifestări şi i se va putea plăti din donaţiile şi sponsorizările făcute cu acea ocazie.

Ultima sa „afacere" pe bani publici a avut loc la sfârşitul anului trecut, când s-a ocupat de organizarea manifestărilor dedicate zilei de „Sfântul Andrei", „Zilei Naţionale a României", dar şi „Zilei de Sfântul Nicolae". La vremea respectivă, primarul Frâncu a propus Consiliului Local să-l împuternicească să negocieze şi să atragă un partener pentru organizarea acţiunilor cultural artistice şi distractive ce vor avea loc în zona centrală a Râmnicului în perioada 30 noiembrie – 5 decembrie a.c. Suma alocată evenimentelor a fost deloc de neglijat şi s-a ridicat la 98.000 RON, adică vreo 21.000 de euro. Bineînţeles că partenerul a fost găsit repede în persoana tânărului şi neliniştitului Mitu, care, după revenirea lui Frâncu din puşcărie direct la Primărie a avut numai de câştigat. Aşadar „Ălălalt e Mitu" s-a mai înfruptat încă o dată din banul public, sperăm noi că ultima dată, acum cu Frâncu condamnat definitiv.

Aşadar, conform hotărârii de Consiliu Local, 50.000 RON din sumă au fost plătiţi de la Primărie, iar restul de 48.000 urmau să se strângă din donaţii şi sponsorizări. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în această zonă, pentru că Mitu a controlat partea asta, însă cert este faptul că Emilian Frâncu i-a mai plătit o sumă de 41.000 RON din fondul de protocol al Primăriei, ceea ce este uşor pe lângă lege. Însă, ce nu se făcea Frâncu când era vorba de Mitu? Dintr-un calcul matematic simplu rezultă că au mai rămas de încasat 7.000 RON, pentru care Mitu dă în judecată primăria. Tupeul lui Mitu nu ne mai miră, însă înainte de a-şi pune în practică planurile nebuneşti, poate că ar trebui să se gândească şi la cel care i-a înlesnit „afacerile" înainte de a acţiona. Puţină loialitate nu strică!
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...