Trupul neînsufleţit al lui Ion Popescu va fi depus la capela Sf. Ioan

01 Mai 2014
Stingerea din viaţă a celui care a fost Ion Popescu, după o luptă crâncenă cu o boală necruţătoare (cancer la pancreas), lasă un gol în inimile tuturor celor care l-au cunoscut: angajaţi, subalterni, colegi de serviciu, de partid sau pur şi simplu oameni care l-au iubit şi apreciat. Deşi în ultimii 15 ani a locuit în Vâlcea, unde şi-a clădit viaţa alături de soţia sa, Elena, familia a hotărât ca Ion Popescu să fie înmormântat în Bucureşti. Cu toate acestea, el va avea parte şi de priveghi şi de o slujbă de înmormântare şi la Vâlcea astfel ca toţi cei care l-au iubit şi apreciat să poată să-i aprindă o lumânare. Aşadar, trupul neînsufleţit al lui Ion Popescu va fi depus joi după prânz la capela Sfântul Ion, iar slujba de înmormântare va fi vineri la orele 12 la biserica Sfântul Ion, în acelaşi loc unde s-a cununat religios cu soţia sa Elena Popescu.

Imediat după aflarea veşti că Ion Popescu nu mai este printre noi, colectivul de la ETA SA, societate pe care a condus-o timp de 2 ani de zile, au trimis un mesaj de condoleanţe:

„Regretam plecarea dintre noi a profesionistului şi omului care avea întotdeauna un cuvânt bun pentru toţi cei din jur, ec. Ion Popescu, Director general al SC ETA SA. Mai aveam multe de făcut împreună.

Din suflet transmitem condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Dumnnezeu să îl odihnească"!
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...