Ştefan Prală se bate pentru PDL în campania pentru europarlamentare

Ştefan Prală consideră că poziţia sa pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare din data de 25 mai a.c. este de natură să îi crească reprezentativitatea în partid, precum şi prestigiul în rândul colegilor săi pedelişti. Deşi nu este poziţionat pe un loc eligibil, secretarul general al PSL Vâlcea spune că se va lupta să obţină cât mai multe voturi pentru PDL.

"Rolul meu este să intru într-o luptă electorală şi să aduc voturi pentru Marin Jean Marinescu. Este o onoare să fiu în echipa sa. Ne-a reprezentat interesele regiunii cu onoare în acest mandat şi consider că a făcut destul de multe pentru acest judeţ. Poziţia de candidat pentru un loc pe lista europarlamentarelor nu a fost dorită de niciun coleg din partid şi atunci am aplicat pentru această funcţie. Sunt convins că vom scoate un scor mult mai bun decât la alegerile parlamentare de anul trecut" – susţine Ştefan Prală.

Experienţă în administraţia publică locală
prala pdl 1 copy
Ștefan Prală s-a născut pe 3 decembrie 1963, la Suteşti, localitate de care îl leagă multe amintiri şi pe care o vizitează aproape săptămânal. Este absolventul Facultăţii de Management şi Marketing în Afaceri Economice şi posesorul a două mastere tot în domeniul economic, "Managementul organizaţiilor politice şi civile" şi "Relaţii internaţionale". Din anul 2000 este consilier judeţean, mândrindu-se că acum se află la cel de-al patrulea, iar în perioada 2009-2012 a ocupat funcţia de director general la Hidroserv SA. Are o familie împlinită, fiind căsătorit şi având 2 copii.

"Pentru mine, administraţia publică locală este o pasiune şi mulţi dintre cei care doresc să intre în politică, ar trebui să activeze mai întâi în această zonă: consilier local sau judeţean. Sunt la al patrulea mandat de consilier judeţean şi pot spune cu mândrie că votul meu a însemnat întotdeauna ceva şi am reuşit să ajut mulţi vâlceni. Mulţi ani am activat în zona societăţii civile, fiind unul dintre cei care a înfiinţat Societatea Civilă din România imediat după 1989, Liga Tineretului Liber, Fundaţia Identitatea Românească, Fundaţia Română pentru Tineret, precum şi Asociaţia Luptătorilor din decembrie 89. Deşi fac politică încă din primele zile ale Revoluţiei din 1989, în politica mare am intrat abia în anul 2000, când împreună cu alţi colegi revoluţionari din ţară am înfiinţat Partidul Forţelor Democrate. Idealişti la început, ne-am trezit repede şi am înţeles că fără o asociere ne ducem de râpă. De aceea, am ales să colaborăm, ca să mai putem exista. Iniţial, am colaborat cu partide politice ca România Mare, apoi cu PSD cu care, în 2000, partidul a şi fuzionat, prin absorbţie. Până în 2010, am activat aici, după care, la invitaţia lui Mircia Gutău am intrat în echipa de la PDL, sătul de maşinaţiunile din PSD Vâlcea", susţine Ştefan Prală.

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...