1.000 de euro amendă şi închisoare pentru folosirea telefonului la volan

În curând, vom avea şi noi viaţă grea în conducerea autoturismelor, dacă nu ne dezvăţăm să folosim telefonul pe timpul conducerii maşinii. Pe fondul creşterii alarmante a accidentelor cauzate de cei care folosesc telefonul la volan (nu mai puţin de 20%, conform statisticilor), guvernul irlandez a decis adoptarea unor măsuri foarte drastice, menite a combate distragerea în timpul condusului. De la 1 mai, această lege extrem de dură împotriva celor care conduc şi folosesc telefonul la volan va intra în vigoare în Irlanda. În funcţie de succesul ei, legea urmează să fie implementată şi în UE, dar încă nimic nu este oficial. Practic, autorităţile irlandeze au pus folosirea telefonului la volan în rândul infracţiunilor grave, precum folosirea alcoolului sau a drogurilor în timpul condusului, ceea ce e un adevărat război declarat celor care vorbesc la telefon în timp ce conduc. Dacă noua lege va duce la reducerea drastică a accidentelor cauzate de vorbitul la telefon, s-ar putea să fie pusă în discuţie şi la nivelul UE. Unde deja folosirea telefonului la volan fără un dispozitiv de tip mâini libere este pedepsită, dar nu atât de drastic.
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...