Consiliul Judeţean şi CET acordă încă o şansă pentru Oltchim

Şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea de joi, 17 aprilie a.c., a fost una importantă pentru soarta combinatului Oltchim. Aleşii judeţeni au fost puşi în situaţia de a vota unele măsuri care ar duce la plata rapidă a datoriei pe care CET Govora o are de încasat de la SC Oltchim. Sigur, soluţiile găsite sunt în măsură să ajute, cât de cât, Oltchim până la privatizare. „Am avut o solicitare de la Societatea Comercială CET Govora SA, referitoare la plata datoriilor pe care le are de încasat de la SC Oltchim Râmnicu Vâlcea la data de 31.12.2013 şi a modalităţile de reducere a acestora. Datoria totală este de 1.800.000 lei iar după insolvenţă 45 milioane de lei. Pentru această conducerile celor două societăţi s-au consultat şi cu noi şi am găsit câteva soluţii pentru reducerea datoriilor şi plata începând cu 1 iunie a celor două elemente energetice, energia electrică şi energia termică. Se face referire directă la aburul industrial care nu a fost plătit nici înainte nici după insolvenţă. Întâlnirile au avut loc pe 11 şi 15 aprilie şi s-au găsit soluţiile pe care le voi prezenta. În primul rând, se renegociază termenul de plată a energiei electrice achiziţionată de pe piaţa contractelor bilaterale la nivel de 30 MegaWati. Termenul de livrare a fost mărit de la 15 zile la 45 de zile de la livrare. Prin punerea la aplicare a acestei măsuri, va fi o perioadă de 30 de zile în care va fi un disponibil de disponibilităţi de 3,4 milioane lei, începând data cu 1 mai, din care se va putea achita o parte din banii pentru energia termică. O altă măsură importantă este renegocierea termenului de încasare a energiei electrice livrată de SC Oltchim SA către LindeGaz de la 30 de zile cum se factura până acum la un termen imediat la livrare. Se va reuşi încasarea contravalorii energiei electrice ceea ce duce la creşterea lichidităţilor cu 2 milioane de lei noi. Precizez că începând cu 1 aprilie a fost modificată prevederea ca facturarea certificatelor verzi să se facă în momentul existenţei lor, nu ca până acum, fără să avem certificatul. Acest lucru va asigura o decalare a facturării de la o lună la trei luni şi plata nu va mai fi anticipată. Pe această măsură se anticipează o creştere a disponibilităţilor cu un milion de lei. De asemenea, vom urmări să vedem cotaţia medie a certificaţiilor verzi pentru că se constată o scădere a lor cu o medie de 25%. Acest lucru va reduce factura pentru energia electrică cu 365.975 lei lunar. A cincia soluţie este reducerea energiei electrice cu 15 lei pe megawat începând cu 1.07.2014. Pe această măsură se realizează o reducere lunară semnificativă a facturii şi creşterea lichidităţii. A şasea măsură este apariţia unei decizii de guvern conform căreia agenţii industriali vor avea parte de o reducere a valorii certificatelor verzi cu 85%. Asta înseamnă că începând cu 1 iunie se va face o economie de un milion de lei. O altă măsură, stabilită când a venit ministrul Niţă la Vâlcea şi analizei făcute de CET Govora, Oltchim şi CJ, este furnizarea de CET Govora a unei cantităţi de 13 megawati, de la 13 la 20, în mod direct, prin cablul existent între cele două societăţi. Nu mai este necesară aplicarea de taxe de transport. Se va face şi după această măsură o economie importantă" - a spus Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea.

Singurii care nu au fost de acord să voteze aceste măsuri au fost consilierii PNL, care s-au abţinut de la vot.

Cîlea invocă Divinitatea

La şedinţă a fost prezent şi noul director de la Oltchim, Victor Avram, care a prezentat situaţia actuală a combinatului, susţinând că în acest moment, la capacitatea la care se lucrează, nu se pot plăti decât salariile şi energia electrică. „Situaţia Oltchimului o cunoaşteţi prea bine. Acum, la capacitatea de funcţionare pe care o avem, nu ne putem permite să plătim decât salariile, materia primă care este propilena şi energia electrică. Din păcate nu putem şi nu am putut să plătim aburul. Din această cauză am avut întâlniri cu cei de la CET şi cu oficialii Consiliului Judeţean. Trebuie să începem să plătim facturile curente, dar şi din restanţe. Aşteptăm şi noi privatizarea, dacă se realizează o să avem o gură de aer, un capital de lucru care să ne permită să pornim încă un flux de producţie. Vom putea să ajungem pe profit şi să plătim toate aceste restanţe" – a spus directorul Avram.

La finalul şedinţei, în disperare de cauză, Ion Cîlea a avut şi un discurs în care a implorat divinitatea, îndemnându-i pe toţi să se roage în noaptea de Înviere pentru Oltchim: „Toată lumea a avut de trăit de pe urma Oltchimului chiar dacă mulţi nu mai recunosc şi fug de Oltchim acum..Vin sărbătorile, când vă duceţi la biserică să vă rugaţi şi pentru combinat. Şi politicienii şi cei din presă".
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...