REŢETA ZILEI: Friptură de miel la cuptor (reţetă recomandată de Paşte)

17 Apr 2014
Ce vă trebuie? carne de miel (pulpă, coaste, spată), sare după gust, piper, boia, mentă, busuioc, suc de lămâie, o căpăţână de usturoi, o legătură ceapă verde, 3 pahare vin alb sec, 1 pahar ulei de măsline.

Cum se prepară? Prepararea sosului de fezandat: Ceapa şi usturoiul, tăiate rondele fine, se pisează şi se amestecă cu sare, piper, boia, un praf de mentă uscată şi un praf de busuioc uscat. Se freacă bine până se omogenizează după care se amestecă cu 1/2 pahar de ulei de măsline, zeama de la 1/2 lămâie şi cu un pahar de vin. De preferinţă, la final se amestecă bine cu un mixer. Se dă la frigider, în vas de sticlă acoperit, pentru cca. 3 ore.

Prepararea fripturii: Carnea bine spălată şi uscată (tamponată, eventual, cu un şerveţel), se unge pe toate părţile cu sosul de fezandare, folosind o pensulă curată. După ce s-a uns bine carnea, cu toată compoziţia de sos, se ţine înfăşurată în celofan alimentar şi pusă într-un vas, la frigider, până a doua zi (minim 10 ore).

Se încălzeşte cuptorul la 180 grade, se unge cu 1/2 pahar de ulei de măsline o tavă potrivită cantităţii de carne pe care o avem, se aşează carnea în tavă, se toarnă uşor, pe lângă carne 2 pahare de vin şi, dacă consideraţi, se completează cu puţină apă. Din 15 în 15 minute, se stropeşte uşor carnea cu zeama din tavă, până se rumeneşte. Se întoarce uşor şi se procedează la fel, până este rumenită egal.

Se serveşte cu cartofi natur sau gratinaţi, cu garnitură de mazăre, fasole verde şi morcovi mici, ori varză de bruxelles, sau alte garnituri, după preferinţă.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...