Sinucidere la Cernişoara. S-a aruncat în fântână

A încercat să se sinucidă de două ori în aceeaşi zi. Prima dată, când a vrut să se spânzure în pod, nu i-a reuşit, însă la cea de-a doua încercare de sinucidere nu a mai dat greş. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani din Cernişoara, care duminică, 6 aprilie a.c., s-a aruncat în fântână, vecinii săi găsindu-l mort.

Gheorghe Purice avea mari probleme cu alcoolul, primarul localităţii Cernişoara, Mihai Ionescu, susţinând că luni întregi stătea numai beat de dimineaţa până seara. Bărbatul nu a fost niciodată însurat, iar singura sa rudă este fratele său ce locuieşte în aceeaşi comună. Mai mult, omul nu avea nicio meserie, trăia din ajutorul social şi chiar cu câteva zile înainte de tragedie, el a fost trimis de la Primăria Cernişoara să văruiască bordurile şi pomii din zona unde locuia.

Nimeni nu bănuia însă că bărbatul avea să-şi pună capăt zilelor duminică, 6 aprilie a.c. Oamenii legii când au ajuns la faţa locului, după ce a fost găsit mort de vecini, au constatat că Gheorghe Purice dăduse foc la tot ce avea în cămăruţa unde trăia, iar apoi a decis să se sinucidă. Prima dată a încercat să se spânzure de o grindă în pod, însă nu a reuşit. Mai apoi, încă cu ştreangul de gât, bărbatul s-a aruncat în fântână.

„Este mare păcat de el. În tinereţe era un bărbat drăguţ, cumsecade şi toată lumea îl aprecia. Dar, când a căzut în patimile băuturii, atunci s-a distrus. Luni întregi a stat beat criţă, în comă alcoolică, iar acum, când credeam că şi-a revenit, pentru că l-am trimis să văruiască în baza ajutorului social, s-a sinucis. Mi-a părut rău de el! Fratele lui se va ocupa de înmormântare" – ne-a declarat primarul localităţii Cernişoara, Mihai Ionescu.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...