Mecanic de locomotivă din Vâlcea, cercetat pentru delapidare

Furtul de combustibil din rezervoarele locomotivelor de marfă este o problemă de notorietate. Tocmai de aceea, poliţiştii de la Biroul Transporturi efectuează frecvent razii în judeţului Vâlcea, pentru a-i prinde în flagrant pe cei ce sustrag combustibil din rezervoare. Aşa s-a întâmplat şi marţi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, când între staţiile C.F. Govora şi CET Govora, un mecanic de locomotivă a fost prins în flagrant în timp ce căra către un autoturism 4 bidoane, în cantitate totală de 17 litri, de combustibil furat din rezervorul locomotivei. Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de delapidare. „Cu această ocazie, a fost identificat un bărbat, ce a părăsit o locomotivă staţionată la linia de alimentare, având asupra sa un bagaj voluminos îndreptându-se spre un autoturism, parcat în apropiere. Este vorba de C. Ion, de 50 de nai, mecanic de locomotivă. În urma controlului bagajului, au fost depistate 4 bidoane de plastic cu carburant, cantitate totală de 17 litri. Sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare" – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...