OLTCHIM este lăsat să moară şi de guvernul Ponta III

DEZASTRU. Niciun investitor strategic nu a depus o ofertă pentru cumpărarea combinatului de la Rm. Vâlcea, iar consorţiul din China, Baota Petrochemical Group - Junlun Petroleum, şi SIF Transilvania au mai cerut o amânare de încă 30 de zile.

Vâlcea este la un mic pas de dezastru, după ce nici măcar un investitor nu a depus o ofertă angajantă pentru cumpărarea combinatului chimic Oltchim Rm. Vâlcea. Sigur, a venit un fond de investiţii din Elveţia, însă mult prea târziu, iar oferta lor nu va fi luată în seamă. Asta pentru că data limită pentru depunerea ofertelor a fost 28 martie, ora 11.00, iar până atunci niciunul din cei patru investitori care au achiziţionat caietul de sarcini nu s-au arătat interesaţi să cumpere Oltchim-ul, în timp ce elveţienii s-au dus după ora stabilită.

Din spusele administratorilor judiciar Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, se pare că potenţialii investitori, consorţiul din China, Baota Petrochemical Group - Junlun Petroleum, şi SIF Transilvania, au mai cerut un termen de 30 de zile pentru a se hotărî dacă depun oferte sau nu, totul depinzând de terminarea negocierilor care să le garanteze că vor putea prelua şi Rafinăria Piteşti odată cu Oltchim SPV.

Următorul pas la Oltchim este convocarea Adunării creditorilor de către Consorţiul de administratori speciali, acolo unde se va supune aprobării repetarea procedurii de licitaţie cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajante. „Având în vedere sumele despre care se discută, sute de milioane de euro, mă aştept ca această amânare să fie avizată pozitiv de Comitetul Creditorilor" – susţine administratorul judiciar Gheorghe Piperea.

Ce vor să cumpere, de fapt, investitorii?

Guvernanţii noştri cei de toate zilele au produs o mare confuzie printre investitori în privinţa a ceea ce vor să privatizeze. La sfârşitul anului trecut, Adunarea Generală a creditorilor, care s-a întrunit la Bucureşti, a aprobat strategia de reorganizare a combinatului chimic de la Rm. Vâlcea propusă de administratorii judiciari. Acest lucru înseamnă înfiinţarea Oltchim SPV, o societate ce va prelua activele, dar nu şi datoriile de circa 800 de milioane de euro ale vechiului Oltchim. Numai că, Oltchim SPV se va înfiinţa abia după 9 luni de când va fi declarat un câştigător al licitaţiei, timp în care investitorul trebuie să pună la dispoziţia statului român 10 milioane de euro pentru capitalul de lucru. Astfel, a fost scoasă la licitaţie o companie care nu există şi, după cum am văzut, nu s-a înghesuit nimeni.

Asta şi pentru că nu toate secţiile prezintă interes, investitorii arătându-se interesaţi de fabrica PVC, de platforma petrochimică Bradu, de brand, mărci şi toate brevetele de invenţii.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...