Săptămâna pe scurt - de la lume adunate,31 martie 2014

• În toamna anului trecut, primarul localităţii Berbeşti – Vintilă Chelcea a anunţat consilierii locali că va lipsi din localitate, plecând în concediu, în America • Un alt paradox la Berbeşti • Pe surse am aflat că pe Crin Antonescu îl doare în cot • Vestea că nu mai puţin de 11 candidaţi independenţi s-au înscris în cursa pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, la Biroul Electoral Central, ne-a făcut să fim curioşi să aflăm cine sunt aceştia

• În toamna anului trecut, primarul localităţii Berbeşti – Vintilă Chelcea a anunţat consilierii locali că va lipsi din localitate, plecând în concediu, în America, la invitaţia conducerii unei reviste româneşti cu care primăria are contract de reprezentare (?!), pe banii lor. Evident, şi dacă deplasarea se făcea în interesul locuitorilor oraşului, consilierii nu aveau de ce să se opună. Orice relaţie externă poate fi o gură de aer pentru locuitorii oraşului care şi aşa sunt speriaţi că moare Berbeştiul şi trebuie să se mute din ţinutul lor natal. Şi, drept urmare, nu s-au opus. Întregul „legislativ" a ştiut că voiajul primarului şi al unui şef de partid din localitate este gratuit, numai că s-a dovedit că nu-i aşa. La ultima şedinţă a Consiliului local, unde s-a urmărit aprobarea – pe şest – a exerciţiului bugetar al anului trecut, s-a văzut că instituţia lor a cheltuit 106 milioane de lei vechi, pentru... concediul primarului din America. Întrebat ce folos a adus comunităţii această excursie de s-a decontat c/v ei, primarul a dat din umeri, uitându-se la contabila şefă care ar fi trebuit să aibă răspunderea şi răspuns privind cheltuirea sumei. Dar ţi-ai găsit. Cum e turcul e şi pistolul. Suntem în posesia întregii înregistrării audio a şedinţei la care facem referire şi nu se poate spune că în Consiliul local nu sunt consilieri vigilenţi, cinstiţi şi cunoscători ai administraţiei publice locale. Numai că, la şedinţe, aceştia sunt în minoritate, copleşiţi de numărul mare de "yesmeni" din Consiliul local, dintre care 6 sunt rude cu primarul, maşini de vot teleghidate. Atunci când se supune ceva delicat la vot, oamenii lui Vintilă Chelcea se uită la el şi la contabila şefă (biata de ea, uită că în caz de „ceva" este prima care va răspunde în faţa legii pentru ilegalităţile consumate, chiar dacă are „legea" în bătătura casei!) şi-şi mişcă mâinile – în sus sau în jos - după cum se mişcă sprânceana dreaptă a acestora. După cum se vede, o mare complicitate există în acest Consiliu local, încălcându-se legea conform intereselor primarului şi ale acoliţilor săi, sub oblăduirea contabilei şefe îngăduitoare. Din înregistrarea audio aflată la noi, a rezultat o situaţie demnă de Caragiale, nuvelă de citit în Penitenciarul Colibaşi. Unul dintre consilieri a întrebat-o pe contabila şefă cum de a fost posibil ca anul trecut să se cheltuiască 450 milioane lei vechi pentru plata convorbirilor telefonice făcute de salariaţii primăriei? Timp de 10 minute, atât primarul cât şi şefa contabilităţii instituţiei, s-au eschivat de la un răspuns concret, arătându-se autişti la întrebări, dând răspunsuri care nu au nicio legătură cu întrebarea pusă, situaţia rămânând, până la final, tot nelămurită. Ba, s-a lămurit ceva. Toţi salariaţii primăriei au telefoane mobile plătite de instituţie. Până când şi femeia de serviciu are telefon cu abonament plătit de comunitate... Să ne întrebăm ce fac inspectorii Curţii de Conturi când VIZITEAZĂ primăria Berbeşti? Aţi înţeles... doar o vizitează. Sunt probe de netăgăduit! Trai neneacă în primăria unui oraş care trage să moară şi primarul cheltuieşte banii comunităţii aiurea (oare, tot pe banii primăriei joaca zilnic la „păcănele"?), ştiindu-se la adăpostul intereselor mai marilor administrativi, politici şi financiari ai judeţului! Până când, ne întrebăm noi şi se întrebă şi localnicii?

• Un alt paradox la Berbeşti. În plin centru al localităţii se află, în paragină, Casa de Cultură în care s-a băgat, pentru construirea ei, suma de 32 miliarde lei vechi. Ea a fost ridicată pe un teren privat, printre proprietarii terenului (cel de sub locaţie) fiind chiar primarul Vintilă Chelcea. Întreaga suflare a oraşului se întreabă de la cine se vor recupera miliardele investite fără cap şi cu interesul ascuns al primarului? Nimeni nu mişcă nimic în verificarea ilegalităţilor din Berbeşti semnalate de presa. Aici nu face ordine nici Poliţia, nici Procuratura, nici Prefectura şi nici Curtea de Conturi. Doar Finanţele ce-i mai ard pe abuzivi. Iar primarul ştie asta! În caz, el speră ca, până la urmă, construcţia să-i rămână gratis.

• Pe surse am aflat că pe Crin Antonescu îl doare în cot. Dar nu de USL, Ponta sau de noi. Îl doare la propriu. El a suferit o intervenţie chirurgicală în mare secret. Deşi problema era mai veche, Antonescu a făcut operaţia la cotul de la mâna dreaptă după ce a demisionat de la şefia Senatului. A fost o intervenţie chirurgicală pe care a ales s-o facă după ce a demisionat de la conducerea Senatului, evitând astfel toate procedurile speciale. Dacă ar mai fi fost şef al Senatului, Antonescu trebuia să meargă la Spitalul Militar pentru această operaţie. Intervenţia chirurgicală a fost una uşoară, mai ales că într-o săptămână liberalul sef era recuperat total. Crin Antonescu a confirmat informaţia, precizând, în glumă, că acum nimeni nu va mai putea să spună despre el că îl doare în cot. Gândindu-ne la cauza bolii, este foarte posibil ca baia de acasă a liberalului să fie foarte strâmtă şi, pe când se toaleta corporal, să se fi lovit repetat cu cotul de faianţă. Deh, la maturitate apar defectele...

• Vestea că nu mai puţin de 11 candidaţi independenţi s-au înscris în cursa pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, la Biroul Electoral Central, ne-a făcut să fim curioşi să aflăm cine sunt aceştia. Printre ei am descoperit şi un anume Adrian Toader. Stupoare... dar nimic de necrezut. Avem şi noi un Adrian Toader al nostru, în judeţ, un liberal sau fost liberal, fost profesor de tumbe (profesor de sport) care, puternic susţinut de condamnatul pentru corupţie Emilian Frâncu, a primit funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, ca o tantiemă din partea liderului Tăriceanu, fostul prim-ministru care a nenorocit bugetul statului, ţara şi pe pensionari. Cu norocul celui care a tot făcut în scaldă la naştere, de ce să nu fi crezut că este Toader - "cizmarul" nostru? Numai că repede am scăpat de coşmar. Candidatul independent este un alt Toader, în vârstă de 58 de ani, cu dublă cetăţenie - română şi americană. Este inginer şi cercetător ştiinţific, membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe. El a părăsit România în anul 1979, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii.
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...