Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Un oportunist milog!

Moto: Păcat că s-a lăsat de teatru şi s-a apucat de circ

Senatorul Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Justiţia a menţinut, prin sentinţă definitivă, decizia de conflict de interese pronunţată de Agenţia Naţională de Integritate. În consecinţă, actorul nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani, deci nici nu poate candida la europarlamentare. Supărat, el a demisionat din PNL, dar a fost înfiat rapid de Antena 3. Acest post TV s-a angajat cu toate forţele în strângerea de semnături pentru candidatura aşa zis independentă la Parlamentul European, într-o acţiune contra-timp. Termenul limită de depunere a candidaturilor expiră miercuri noapte. Vedetele postului, Mircea Badea, Oana Stancu, Radu Tudor, Răzvan Dumitrescu şi-au declarat susţinerea pentru Diaconu şi s-au implicat în colectarea celor minimum 100.000 de semnături.

Dan Voiculescu însuşi a emis un comunicat de susţinere, în caz că mai avea cineva dubii. Dar Diaconu nu poate candida nicăieri pentru că a încălcat legea incompatibilităţii, lege la care sancţiunea nu este puşcăria, ci interdicţia de a mai ocupa funcţii publice. Restul e vorbărie goală. Să strângi semnături pentru a încălca o lege? Nu înţeleg. Ce se vrea cu demersul ăsta, din moment ce legea e clară? Ne-o fi plăcând de prestaţia actoricească a lui Diaconu, dar legea e obligatorie şi pentru actori şi pentru jucătorii de fotbal. Iar pensionarii, ăia care se înghesuie să semneze pentru el, cam cu ce parte a corpului judecă? Ce semnează ei, mai precis? Ca Diaconu să candideze deşi nu se poate? Cum funcţionează, oare, capul de pensionar pesedist?

Mă minunez cum sunt păcăliţi pensionarii de securiştii şi comuniştii care sunt în cărţi peste tot. Pentru asta l-au omorât pe Pingelică? Pentru asta au făcut puşcării grele cei care nu au cerut sub comunişti graţieri şi nu se internau în spitale că erau "stricaţi" la stomac? Măi, să fie, dar tare papuaşi mai sunt seniorii vieţii.

Ştiaţi că soţia lui, Diana Lupescu, este fiică de general de securitate? Aţi uitat cum actoraşul de duzină îi făcea pârtie lui Iliescu la răscoala din '89? Oprescu, Florin Călinescu, Cristian Pavelescu şi mulţi alţi indivizi afirmaţi public sunt fii de generali de Secu. Varanul are banii securităţii în safe-urile personale şi îşi bate joc de noi, ajutându-se de fiii foştilor generali ceauşişti. Toţi se vor europarlamentari pe bani grei şi la TV se zbat de dragul ţării, dar să stea cât mai departe de mizerie, pe bani grei, însă. Ce dovadă mai trebuie pentru a demonstra că Diaconu este sluga Varanului din moment ce Antena3 a început campania electorală pentru el, în afara perioadei legale. Toţi, dar toţi din breasla actorilor, scriitorilor, academicienilor, poeţilor, oamenilor de ştiinţă, care au încercat să intre în sfera politicului... au eşuat.

De multe ori mă gândesc cât de "curaţi" şi "apreciaţi" rămâneau cei ca Mircea Diaconu, Andrei Pleşu, Patapievici, Păunescu, Vadim Tudor şi mulţi alţii. Păcat că s-au vândut pentru ceva bănuţi în plus câştigaţi din politica murdară. Când PNL l-a promovat pe Mircea Diaconu ministru, era bun partidul şi el era mare liberal, cu ideologie de neclintit pe care o trâmbiţa pe la toate posturile TV. Acum, când a pierdut ciolanul, scuipă şi în ideologie şi în colegii liberali care l-au susţinut. Iar telespectatorul român este spălat pe creier. Nu înţelege. Este trist să observi cum anumite persoane care făceau sau fac parte dintr-o anumită categorie socială, cu pretenţii, şi care erau apreciate de public şi de iubitorii de frumos, nu ştiu când să se oprească, când să spună "nu" sau "gata", ci, dimpotrivă, continuă să se prostitueze aproape gratis pentru a nu cădea în desuetudine.
Evaluaţi acest articol
(40 voturi)
Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus