Emilian Frâncu află pe 26 martie dacă merge la primărie sau la puşcărie

Ziua cea mai lungă pentru Emilian Frâncu a fost 19 martie a.c., când pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a judecat ultimul termen al procesului de corupţie în care acesta este implicat. Un flagrant făcut pe jumătate, la postul de televiziune Vâlcea 1, discuţii ambientale între Frâncu şi un arhitect bucureştean, la hotelul IBIS și mită de 20.000 de euro, acestea sunt „ingredientele" dosarului întocmit de procurorii DNA împotriva lui Frâncu. În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, la 4 ani de închisoare cu suspendare şi, după o perioadă de arest preventiv de 5 luni, Frâncu s-a întors în fruntea Primăriei Râmnicului. Acum, toată suflarea râmniceană aşteaptă cu înfrigurare verdictul în dosarul „MITĂ LA PRIMĂRIE", ştiut fiind faptul că o nouă condamnare ne va aduce iar în situaţia de a rămâne fără conducere la primărie. Reamintim faptul că Emilian Frâncu este al doilea primar al Râmnicului, condamnat pentru fapte de corupţie.

La închiderea ediţiei pe portalul Curții de Apel Bucureşti a apărut informaţia că pronunțarea sentinței a fost amânată pentru data de 26 martie.

UPDATE: Procesul lui Emilian Frâncu de la Curtea de Apel Bucureşti s-a desfăşurat la secţia a II-a penală, în sala de judecată Vintilă Dongoroz. Cauza lui a fost judecată de Ciprian Alexandru Ghiţă, preşedinte al completului şi Raluca Alina Virginia Suciu, judecător. Încă de la termenul trecut, s-a planificat ora 11.30, ca fiind ora de începere a acestui proces. La ora transmiterii, în sala de judecată se desfăşoară analiza juridică a cauzelor planificate şi afișate, dar cu un alt complet de judecată. Deşi pe autostradă am mers în tandem cu maşina care a adus-o pe soţia lui Frâncu la proces, aceasta nu este prezentă la Curte, cum, la fel, nici inculpatul Frâncu nu este prezent. Să ne aşteptăm la o strategie construită de avocaţi pentru a se obţine o nouă amânare?

UPDATE 10.00: La ora 10:00, în sala de judecată şi-a făcut apariţia, calm şi stăpân pe sine, martorul Liviu Miftode, directorul Departamentului Investiţii şi Achiziţii din primăria Râmnicului. Tot la această oră a intrat în sală şi completul de judecată care v-a judeca și da sentinţa în cazul Frâncu.

UPDATE 10.05: În sală şi-a făcut apariţia Emilian Frâncu, neînsoţit de familie şi avocaţi. El pare calm, detaşat şi optimist. Conform obiceiului său, două ocuparea unui loc în banca asistenților, el studiază nişte documente, conţinute într-o mapă cu care a venit la proces.

UPDATE ora 10.15: La oprirea într-o staţie Peco pe autostrada București-Pitești, pentru alimentarea autoturismului cu care am plecat la Bucureşti, ne-am întâlnit cu prietenul primarului, Dan Vlaicu, care s-a arătat optimist în privinţa sentinţei ce va fi pronunţată în dosarul inculpatului Frâncu, punând pariu cu noi că acesta va fi achitat. Pe acest fond, ne punem şi noi întrebări privind cele ce se vor întâmpla. În situaţia de acum, când ar trebui să se pronunţe condamnarea, există două variante: ori sentinţa va fi menţinută prin respingerea apelului formulat de DNA şi Frâncu, ori se va casa sentinţa de condamnare şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, situaţie favorabilă primarului Râmnicului. Mai există o situaţie în care, dacă nu se pronunţă condamnarea, să fie achitat prin inexistenţa faptei, prin lipsa vinovăţiei sau prin lipsa gradului de pericol social.

UPDATE 10.20: Pe holurile Curţii de Apel şi-a făcut apariţia şi avocatul Florea Sandu, unul dintre apărătorii primarului Emilian Frâncu. De acum, a devenit o certitudine că procesul va avea loc. Sigur, o surpriză ar fi aceea de a solicita şi a obţine un alt termen de judecată.

UPDATE 11.00: Şedinţele de judecată din sala „Vintilă Dongoroz" de la Curtea de Apel Bucureşti s-au suspendat pentru 30 de minute. Cu această ocazie, Emilian Frâncu a ieşit din sala de judecată, întâlnindu-se cu avocaţii (între timp a apărut şi cel de-al doilea apărător) şi cu aparţinătorii săi. Interpelându-l, acesta a acceptat să ne dea o primă declaraţie: „Nu ştiu ce o să se întâmple. Sper să fiu achitat, după cum am cerut prin avocaţi. Am emoţii privind soluţia care se va da, ştiind că nu mă fac vinovat de vreun act de corupţie. Dumnezeu mă va ajuta!".

UPDATE 11.18: Emilian Frâncu a revenit în sală, având în vedere că se apropie ora promisă de preşedintele completului pentru judecată. Sala este surprinzător de goală, poate şi pentru faptul că nu sunt romi arestaţi sau dealeri de stupefiante.

UPDATE 11.26: Avocaţii inculpatului Frâncu au intrat în sală, semn că următorul proces aflat în judecare va fi al primarului Râmnicului.
francu proces 1
UPDATE 12.30: La ora 12.20, a intrat în sală procurorul DNA care a instrumentat dosarul de corupţie al lui Emilian Frâncu – o doamnă îmbrăcată în negru, cu morgă şi încrâncenare. Emilian Frâncu este din ce în ce mai trist, privind cu insistenţă la micul grup de ziarişti veniţi de la Vâlcea. Cu toţii ne-am lăsat cuprinşi de starea sa...

UPDATE 12.32: A început procesul primarului. A fost chemat la bară martorul Liviu Miftode, directorul Departamentului Investiţii şi Achiziţii din Primăria Râmnicului.

UPDATE 12.40: Prezent și el la bară, Emilia Frâncu a cerut să fie lăsat să stea într-o bancă, judecătorii încuviinţându-i acest lucru. În aceste momente, depune mărturie martorul Miftode, explicând completului de judecată prezenţa sa ca salariat în primărie și sarcinile de serviciu avute.

UPDATE 12.45: Martorului Miftode i se cer amănunte despre contractul cu arhitecţii denunțători, magistraţii dorind să cunoască care a fost contribuţia sa la licitaţia cu pricina şi la acceptarea proiectului. Acesta s-a arătat sigur pe el, explică pertinent şi îndestulător împrejurările verificate, semn că stăpâneşte bine subiectul. Preşedintele completului de judecată intervine cât mai puţin în aserţiunea martorului. Dialogul dintre martor şi judecător seamănă cu examinarea unui student aflat în faţa unui profesor. Tot ceea ce declară martorul Miftode este reţinut şi dictat grefierului de şedinţă. Judecătorul se arată mulțumit de răspunsurile primite.
francu proces 2
UPDATE 12.50: Aflată lângă noi, o avocată din Sibiu, membră a cabinetului de avocatură al maestrului Sandu, ne-a declarat că vor solicita achitarea lui Emilian Frâncu, pentru inexistenţa faptei.

UPDATE 13.03: Prin mărturia sa, martorul Miftode confirmă declaraţia lui Frâncu dată în faţa completelor de judecată la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti.

UPDATE 13.10: În cadrul interogatoriului martorului Miftode, judecătorul a pus întrebări şi a solicitat răspunsuri de parcă se urmărește schimbarea încadrării juridice. Avocatul Sandu a preluat martorul şi-i pune întrebări, pentru a dovedi nevinovăţia lui Frâncu.

UPDATE 13.13: S-a iscat un mic conflict între avocatul Sandu şi preşedintele completului, acesta din urmă cerându-i avocatului să se deplaseze mai în faţă, să plece de lângă martor, pentru a nu-i influenţa depoziţia.

UPDATE 13.20: Primarul Emilian Frâncu a cerut o intervenţie, punând întrebări martorului Miftode. Vocea lui este slăbită, se simte temerea şi îngrijorarea pentru finalul procesului. Au luat cuvântul avocaţii edilului Râmnicului, care cer schimbarea încadrării juridice, după noul Cod Penal. Mai mult, apărătorii solicită aplicarea legii mai favorabile. Se cere aplicarea vechiului Cod Penal în individualizarea pedepsei.

UPDATE 13.35: Procurorul DNA cere condamnarea cu executare pentru Emilian Frâncu şi interdicţia de a se întoarce la primărie. Mai mult, se cere aplicarea noului Cod Penal şi condamnarea primarului Râmnicului la o pedeapsă cu închisoarea de "până la 10 ani".

UPDATE 13.45: În acest moment, vorbeşte cel de-al doilea avocat al primarului Emilian Frâncu, care, după lauda adusă colegului antevorbitor (inutilă, de altfel!), cere achitarea clientului său sau schimbarea încadrării juridice şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

UPDATE 13.50: Avocatul a informat instanţa că Emilian Frâncu a fost ales în fruntea Primăriei Râmnicului cu peste 80.000 de voturi, în condițiile în care Râmnicul are o populație de 98.000 de locuitori. În sală, prin micul grup de vâlceni prezenţi (sunt şi câţiva „civili" în grupul ziariştilor) s-a stârnit rumoare. De altfel, această informaţie nu va avea greutate în aprecierea pedepsei. Dar, totuşi... Decența! A revenit la pledoarie avocatul Sandu, încercând să răspundă la întrebările: când, pentru ce şi pentru cine? El se referă la mită şi la declaraţiile denunţătorilor.

UPDATE 14.00: Surprinzător şi intempestiv, preşedintele completului de judecată a oprit pledoaria avocatului Sandu, atenţionând două avocate aflate în sală să nu mai vorbească între ele, altfel, evacuându-le. Fermitate și seriozitate!

UPDATE 14.06: Primarul Emilian Frâncu a avut ultimul cuvânt, el susţinându-şi cu emotivitate nevinovăţia. El regretă că anumite fapte făcute de el au fost interpretate greşit de procurori.

UPDATE 14.08: Procesul s-a terminat, completul de judecată rămânând în pronunţare.

ADENDA:

Martorul Miftode a explicat metodic procedura de achiziţie, unde s-a văzut clar că judecătorul nu prea înţelesese fenomenul până în acel moment. Din conţinutul declaraţiei lui Miftode s-au lămurit toate aspectele legate de latura tehnică a contractului câștigat de denunțători, dar şi de suma de bani ce a revenit biroului de arhitectură. De asemenea, s-a lămurit şi faptul că Frâncu nu a participat în mod direct la stabilirea valorii contractului, aceasta fiind stabilită de comisia de licitaţie, împreună cu cei 2 arhitecţi. La acest termen, completul de judecată a fost mult mai relaxat decât data trecută.

"Am fost implicat în derularea proiectului cu Biroul de Arhitectură Popescu Sorin Dragoş, mai puţin în partea financiară. Am fost preşedintele comisiei de negociere pentru stabilirea preţului şi a condiţiilor contractuale. Primarul a stabilit componenţa comisiei. Într-o şedinţă din 19 ianuarie 2013 au fost incluse două obiective din proiect: pasaj şi parcare subterană. S-a discutat şi preţul, 5 milioane şi ceva de euro. Ulterior, au venit cu patru variante de proiect, între 5 şi 7,5 milioane de euro. A fost aleasă varianta cea mai completă a proiectului. Emilian Frâncu nu a participat la negocierea valorii proiectului. Plata trebuia făcută între 24 şi 30 ale lunii pentru facturile emise cu o lună înainte. Existau clauze de penalităţi. Suma datorată biroului de arhitectură era de 211.000 euro, 3% din valoarea totală a proiectului. Nu am discutat cu primarul despre o valoare ţintă a contractului", a declarat în faţa instanţei Liviu Miftode.
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...