Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 20 martie 2014

• Primăria Vaideeni se confruntă cu o situaţie oarecum ciudată • Nici nu intrase bietul Frâncu în sala de judecată, că deja politicienii locali deja îl şi îngropaseră • Că tot veni vorba de Frâncu, corabia nu a luat apă şi deja televiziştii de la Vâlcea 1 bat pe la porţile VTV • Umblă vorba prin târg că Buican pregăteşte lovitura pentru alegeri la Primăria Râmnicului, dacă vor fi alegeri • Ponta împreună cu armata lui de consilieri de imagine au dat din nou dovadă de plagiat şi prostie

• Primăria Vaideeni se confruntă cu o situaţie oarecum ciudată, una din investiţiile ei importante privind asfaltarea drumurilor care traversează localitatea fiind câştigată, prin licitaţie, de firma Strabag, împreună cu firma Cazicom. Contra candidata sa a fost cunoscuta firma teleormăneană Tel Drum care a aparţinut până în 2002 CJ Teleorman, care era unicul acţionar. Pe 25 aprilie 2002, când Liviu Dragnea era preşedintele CJ Teleorman, Tel Drum a fost privatizată. Unicul acţionar al firmei a devenit Marian Fişcuci, un prieten apropiat al lui Dragnea. Ulterior, firma i-a mai avut printre acţionari pe doi foşti colegi de facultate de-ai lui Dragnea, Liviu Lucian Dobrescu şi Mugurel Sorin Gheorghiaş. Din această cauză, presa a lansat ideea că firma ar fi controlată de către Liviu Dragnea, prin intermediul prietenilor săi. Actualul vicepremier şi secretar general al PSD a negat acest lucru. Dar să-i zicem "firma unor apropiaţi ai vicepremierului Liviu Dragnea" care este abonată la banii statului. Când a fost botezată, firma avea în vedere judeţul TELeorman şi DRUMurile judeţene. De aici a rezultat TEL DRUM, denumire devenită foarte cunoscută ca având abonament la contractele cu statul. Facem săpături ca să cunoaştem cine a adus Tel Drum-ul la Vâlcea şi ce scamatorii se ascund în spatele sabotării licitatiei amintite. Vom reveni.

• Nici nu intrase bietul Frâncu în sala de judecată, că deja politicienii locali deja îl şi îngropaseră. Luni seara, de exemplu, Ion Cîlea vorbea de Gigi Matei ca drept candidat cert la primărie, intrând în capcană presei. Pentru Ion Cîlea, Frâncu era deja condamnat, iar scaunul de primar era vacant. Este ca şi cum muribundul este întins pe pat, iar rudele împart averea. Nu că am fi topiţi după primarul Frâncu, dar parcă ar fi corect ca discuţiile despre alegeri ar trebui să aibă loc după o sentinţă definitivă, sau dacă mergem pe parabola noastră, omul e băgat deja în groapă. Ar fi culmea să aflăm deja că sunt tipărite pliante cu Matei la primărie şi că deja s-au format secţiile de votare. Dar asta e România noastră, omul nu e mort, dar rudele deja mănâncă din colivă. Şi cine? PSD-ul, fostul aliat al PNL, cel care în anul 2012 stătea pe scenă lângă Frâncu la alegeri şi se iubea ca-n prima zi!

• Că tot veni vorba de Frâncu, corabia nu a luat apă şi deja televiziştii de la Vâlcea 1 bat pe la porţile VTV. Mai mulţi realizatori de televiziune şi cameramani dau târcoale hotelului Alutus şi aşteaptă să coboare de acolo cineva să facă plecăciuni cu „Sărmâââna, ce mai faceţi!". Cine pleacă primii când corabia se scufundă! Răspunsul este deja cunoscut. Dar până la urmă, trădarea nu am inventat-o noi, este un clişeu, şi Hitler visa la victoria finală, iar Donitz şi Goernig încercau să poarte negocieri cu...aliaţii. Cred că după sentinţă, mulţi dintre apropiaţii lui Frâncu, o să spună „P-ăla? Aoleo, nu l-am suportat în viaţa mea. Nici nu îl ştiam aşa de bine. Am fost duşmani genetic, dar soarta m-a pus să colaborez cu el, sau să lucrez pentru el!"

• Umblă vorba prin târg că Buican pregăteşte lovitura pentru alegeri la Primăria Râmnicului, dacă vor fi alegeri. Nu, nu în persoana lui, ci în persoana lui Dan Niţu. Omul are fotbal şi bani. Fotbal ca să atragă publicul masculin la vot, iar bani ca să atragă restul. Vorbind sincer, Niţu are ceva şanse pentru aceste alegeri, dar domnul Buican are pentru senator un măr otrăvit. Daca Niţu va câştiga primăria cu atât mai bine pentru liberali şi cu atât mai bine pentru alegerile din 2016, când Buican va pleca în cursa pentru CJ cu şanse sigure, pentru că Niţu are deja o jucărie. Dacă Niţu va pierde primăria, în 2016 nu va mai putea emite pretenţii să-l concureze pe Buican nici în partid şi nici la CJ. Deci, Buican joacă abil, scapă de „suflatul în ceafă"

• "Băsist" este sinonim cu patriot, curajos, corect, care luptă împotriva corupţiei, care apără democraţia şi statul de drept, care luptă pentru o justiţie corectă şi independentă, care luptă pentru pedepsirea infractorilor. Preşedintele nu este nici cel mai mare înţelept, nici cel mai mare economist, dar a fost, de departe, cel mai bun dintre cei care au candidat, şi este mult mai bun decât oricare dintre cei care i-ar putea succeda. Preşedintele a salvat ţara de la faliment, de la dezastru, de la colaps economic, de la încetare de plăţi. Preşedintele a scos ţara din recesiune şi a readus-o pe creştere economică. Preşedintele a limitat, a atenuat şi a redus la minimum posibil, efectele crizei economice mondiale, asupra ţării. Preşedintele a declanşat şi a susţinut lupta împotriva corupţiei. Ca să scape de puşcărie, cei mai mari hoţi, cei mai mari corupţi, cei mai mari infractori, cei mai mari bandiţi şi cele mai mari lichele, s-au coalizat împotriva Preşedintelui şi au declanşat o campanie mizerabilă de dezinformare, intoxicare şi manipulare a persoanelor cu un IQ foarte redus. Dar nu le-a reuşit!

• Ponta împreună cu armata lui de consilieri de imagine au dat din nou dovadă de plagiat şi prostie. Au urmărit să dezamorseze şi să respingă criticile precum că mulţi miniştri par prea tineri şi deci ar putea fi neexperimentaţi. S-au gândit la o glumiţă, ca să-i spulbere elegant pe cei ce au exprimat critici şi să-l facă pe Ponta să apară spiritual, să mai câştige ceva popularitate. Numai că vorba memorabilă a fost original spusă de altcineva, unul care avea şi mult umor dar şi mult caracter, şi a fost spusă corect. Ponta a redat prost o vorbă de duh. Într-un jurnal al lui Grigore Moisil tipărit acum vreo 30-35 de ani este povestită o fază, când acesta, tânăr fiind, solicita îndrăzneţ să ocupe un post liber de profesor la Catedra de Matematică, a Universităţii din Bucureşti. I se răspunde că e cam tânăr pentru poziţia respectivă. La care el a răspuns spontan: "e un defect de care mă corectez în fiecare zi". În schimb, Ponta, în răspunsul lui, arată că nici n-a reţinut corect "poanta" şi nici nu a nimerit în centru presupusa neîncredere a publicului cu privire la competenţa miniştrilor tineri. "[Ponta:] Vă felicit pe toţi cei care aţi depus ieri seară jurământul ca miniştri, vă urez mult succes şi celor cu mai multă experienţă şi mai ales celor tineri. Nu vă speriaţi de cei care spun că tinereţea e marea dumneavoastră problemă, răspundeţi-le că e singurul defect care sigur va trece în timp. V-o spun pe pielea mea". Pielea o fi a lui, dar vorba e a lui Moisil. Cum e Ponta e şi poanta.

• La mine, în zona mea rurală necontaminată, dar cu tente iocaniste, s-a zvonit că toţi arvinţii ăştia doritori de scaune prezidenţiale sau guvernamentalo-parlamentare au fost vizitaţi de-un înger (să aibă, oare, România, un asemenea înger?) care i-a rugat, arătându-le tabla cu păcatele de care vor fi iertaţi când vor ajunge acolo sus - chit că unii cred că-s nemuritori şi de neînlocuit, să plece din ţară şi să ne lase şi pe noi să trăim în ţara noastră, măcar vreo mie de ani! O fi banc sau realitate?

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...