ZIUA DECISIVĂ: Emilian Frâncu, la primărie sau la puşcărie?

Martorul Miftode a explicat metodic procedura de achiziţie, unde s-a văzut clar că judecătorul nu prea înţelesese până în acel moment. Din conţinutul declaraţiei lui Miftode s-au lămurit toate aspectele legate de latura tehnică, dar şi de suma de bani ce i-a revenit biroului de arhitectură. De asemenea, s-a lămurit şi faptul că Frâncu nu a participat în mod direct la stabilirea valorii contractului, aceasta fiind stabilită de comisia de licitaţie, împreună cu cei 2 arhitecţi. La acest termen, completul de judecată a fost mult mai relaxat decât data trecută.

UPDATE 14.08: Procesul s-a terminat, completul de judecată rămânând în pronunţare.

UPDATE 14.06: Primarul Emilian Frâncu a avut ultimul cuvânt, el susţinându-şi nevinovăţia. El regretă ca anumite fapte făcute de el au fost interpretate greşit.

UPDATE 14.00: Surprinzător şi intempestiv, preşedintele completului de judecată a oprit pledoaria avocatului cauzei, atenţionând două avocate aflate în sală să nu mai vorbească între ele, altfel evacuându-le din sală.

UPDATE 13.50: Avocatul a informat instanţa că Emilian Frâncu a fost ales în fruntea Primăriei Râmnicului cu peste 80.000 de voturi. În sală, prin micul grup de vâlceni prezenţi (sunt şi câţiva „civili" în grupul de ziarişti) s-a stârnit rumoare. De altfel, această informaţie nu va avea greutate în aprecierea pedepsei. Dar, totuşi... 

A revenit la pledoarie avocatul Sandu, încercând să răspundă la întrebările: când, pentru ce şi pentru cine. El se referă la mită şi la declaraţiile denunţătorilor. 

UPDATE 13.45: În acest moment, vorbeşte cel de-al doilea avocat al primarului Emilian Frâncu, care, după lăudarea colegului antevorbitor, cere achitarea clientului său sau schimbarea încadrării juridice şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

UPDATE 13.35: Procurorul DNA cere condamnarea cu executare pentru Emilian Frâncu şi interdicţia de a se întoarce la primărie. Mai mult, ea cere aplicarea noului Cod Penal şi condamnarea primarului Râmnicului la o pedeapsă cu închisoarea de "până la 10 ani". 

UPDATE 13.20: Primarul Emilian Frâncu a cerut o intervenţie, punând întrebări martorului Miftode. Vocea lui este slăbită, se simte temerea şi îngrijorarea pentru finalul procesului.

Au luat cuvântul avocaţii edilului Râmnicului, care cer schimbarea încadrării juridice, după Noul Cod Penal. Mai mult, apărătorii solicită aplicarea legii mai favorabile. Se cere aplicarea vechiului Cod Penal în individualizarea pedepsei. 

UPDATE 13.13: S-a iscat un mic conflict între avocatul Sandu şi preşedintele completului, acesta din urmă cerându-i avocatului să de deplaseze în faţă, să plece de lângă martor pentru a nu-i influenţa depoziţia.

UPDATE 13.10: În cadrul interogatoriului martorului Miftode, judecătorul a pus întrebări şi a solicitat răspunsuri de parcă urmărea schimbarea încadrării juridice. Avocatul Sandu a preluat martorul şi-i pune întrebări pentru a dovedi nevinovăţia lui Frâncu.

UPDATE 13.05: Vedeţi aici primele imagini de la procesul de azi al primarului Emilian Frâncu.

IMG-20140319-WA0002IMG-20140319-WA0003IMG-20140319-WA0004

UPDATE 13.03: Prin mărturia sa, martorul Miftode confirmă declaraţia lui Frâncu dată în faţa completelor de judecată şi de la Tribunalul Bucureşti şi de la Curtea de Apel Bucureşti.

UPDATE 12.50: Aflată lângă noi, avocata din Sibiu, stagiară a maestrului Sandu, ne-a declarat că vor solicita achitarea lui Emilian Frâncu pentru inexistenţa faptei.

UPDATE 12.45: Martorului Miftode i se cer amănunte despre contractul cu arhitecţii, magistraţii solicitând să cunoască care a fost contribuţia sa la licitaţia cu pricina şi la acceptarea proiectului. Acesta s-a arătat sigur pe el, explică pertinent şi îndestulător, semn că stăpâneşte bine subiectul. Preşedintele completului de judecată intervine cât mai puţin în aserţiunea martorului.

Dialogul dintre martor şi judecător seamănă cu examinarea unui student aflat în faţa unui profesor. Tot ceea ce declară martorul Miftode este reţinut şi dictat grefierului de şedinţă.

UPDATE 12.40: Prezent la bară, Emilia Frâncu a cerut să fie lăsat să stea pe bancă, judecătorii încuviinţându-i acest lucru. În aceste momente, depune mărturie martorul Miftode, explicând completului de judecată prezenţa sa ca salariat în primărie.

UPDATE 12.32: A început procesul primarului Emilian Frâncu. A fost chemat la bară martorul Liviu Miftode, directorul Departamentului investiţii şi Achiziţii din Primăria Râmnicului.

UPDATE 12.30: La ora 12.20, a intrat în sală procurorul DNA care a instrumentat dosarul de corupţie al lui Emilian Frâncu - doamna îmbrăcată în negru, cu morgă şi încrâncenare.

Emilian Frâncu este din ce în ce mai trist, privind cu insistenţă la micul grup de ziarişti veniţi de la Vâlcea. cu toţii ne-am lăsat cuprinşi de starea sa...

UPDATE 11.26: Avocaţii inculpatului Frâncu au intrat în sală, semn că următorul proces aflat în judecare va fi al primarului Râmnicului.

UPDATE 11.18: Emilian Frâncu a revenit în sală, având în vedere că se apropie ora promisă de preşedintele completului pentru judecată. Sala este surprinzător de goală, poate şi pentru faptul că sunt romi arestaţi sau dealeri de stupefiante.

UPDATE 11.00: Şedinţele de judecată din sala „Vintilă Dongoroz" de la Curtea de Apel Bucureşti s-au suspendat pentru 30 de minute. Cu această ocazie, Emilian Frâncu a ieşit din sala de judecată, întâlnindu-se cu avocaţii (între timp a apărut şi cel de-al doilea apărător) şi cu aparţinătorii săi. Interpelându-l, acesta a acceptat să ne dea o primă declaraţie: „Nu ştiu ce o să se întâmple. Sper să fiu achitat, după cum am cerut prin avocaţi. Am emoţii privind soluţia care se va da, ştiind că nu mă fac vinovat de vreun act de corupţie. Dumnezeu mă va ajuta!".

UPDATE 10.20: Pe holurile Curţii de Apel şi-a făcut apariţia şi avocatul Sandu, unul dintre apărătorii primarului Emilian Frâncu. De acum a devenit o certitudine că procesul va avea loc. Sigur, o surpriză ar fi aceea de a solicita şi a obţine un alt termen de judecată.

UPDATE ora 10.15: La oprirea într-o staţie Peco pe autostradă pentru alimentarea autoturismului cu care am mers la Bucureşti, ne-am întâlnit cu prietenul primarului, Dan Vlaicu, care s-a arătat optimist în privinţa sentinţei ce va fi pronunţată astăzi în dosarul inculpatului Frâncu, punând pariu cu noi că acesta va fi achitat.

Pe acest fond, ne punem şi noi întrebări privind cele ce se vor întâmpla. În situaţia de acum, când ar trebui să se pronunţe condamnarea, există două variante: ori sentinţa va fi menţinută prin respingerea apelului formulat de DNA şi Frâncu, ori casarea sentinţei de condamnare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, situaţie favorabilă actualului primar al Râmnicului.

Mai există o situaţie în care, dacă nu se pronunţă condamnarea, să fie achitat prin inexistenţa faptei, prin lipsa vinovăţiei sau prin lipsa gradului de pericol social.

UPDATE 10.05: În sală şi-a făcut apariţia Emilian Frâncu, neînsoţit de familie şi avocaţi. El pare calm, detaşat şi optimist. Conform obiceiului său, studiază nişte documente, conţinute de o mapă cu care a venit la proces.

UPDATE 10.00: La ora 10:00, în sala de judecată, şi-a făcut apariţia, calm şi stăpân pe sine, martorul Liviu Iftode, directorul Departamentului investiţii şi Achiziţii din primăria Râmnicului. Tot la acea oră, a intrat în sală şi completul de judecată, care v-a da sentinţa în cazul Frâncu.

UPDATE: Procesul lui Emilian Frâncu de la Curtea de Apel Bucureşti se va desfăşura la secţia a II-a penală, în sala de judecată Vintilă Dongoroz. Cauza lui va fi judecată de Ciprian Alexandru Ghiţă, preşedinte al completului şi Raluca Alina Virginia Suciu, judecător. Încă de la termenul trecut, s-a planificat ora 10.00, ca fiind ora de începere a acestui proces. La această oră, în sala de judecată se desfăşoară analiza juridică a cauzelor planificate, dar cu un alt complet de judecată.

Deşi pe autostradă am mers în tandem cu maşina care a adus-o pe soţia lui Frâncu la proces, depăşindu-ne ulterior, aceasta nu este prezentă la Curte, cum, la fel, nici inculpatul Frâncu nu este rpezent. Să ne aşteptăm la o strategie construită de avocaţi pentru a se obţine o nouă amânare?

 

Ziua cea mai lungă pentru Emilian Frâncu este astăzi, 19 martie a.c., când pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se judecă ultimul termen al procesului de corupţie în care acesta este implicat. Un flagrant făcut pe jumătate la postul de televiziune Vâlcea 1, discuţii ambientale între Frâncu şi un arhitect bucureştean la hotelul IBIS, mită de 20.000 de euro, acestea sunt „ingredientele" dosarului întocmit de procurorii DNA împotriva lui Frâncu.

În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, la 4 ani de închisoare cu suspendare şi, după o perioadă de arest preventiv de 5 luni, Frâncu s-a întors în fruntea Primărie Râmnicului.

Acum, toată suflarea râmniceană aşteaptă cu înfrigurare verdictul în dosarul „MITĂ LA PRIMĂRIE", ştiut fiind faptul că o nouă condamnare ne aduce iar în situaţia de a rămâne fără conducere la Primăria Râmnicului. Reamintim faptul că Emilian Frâncu este al doilea primar al Râmnicului, condamnat pentru fapte de corupţie.

Ca şi până acum, VOCEA VÂLCII vă informează în timp real despre derularea procesului, trimisul nostru special Romeo Popescu, aflându-se în sala de judecată şi ne va ţine la curent cu evenimentele din timpul judecăţii.

Urmăriţi-ne azi pe www.voceavalcii.ro pentru informaţii explozive chiar din sala de judecată.

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...