Romeo Rădulescu cere: Opriţi falimentarea Oltchimului!

Romeo Rădulescu a dus problema Oltchim în Parlament, ca o ultimă încercare de conştientizare a actualului guvern despre iminenta prăbuşire a combinatului chimic. Deputatul PDL a scos în evidenţă incompetenţa actualilor guvernanţi în problema Oltchim.

„Readuc în faţa Dvs. problematica social–economică dramatică din judeţul Vâlcea, în prezent acutizată de prefigurata falimentare a combinatului chimic Oltchim.

Permiteţi-mi ca de această dată să mă solidarizez cu membrii Sindicatului Liber Oltchim, ce-au pus la dispoziţia opiniei publice, prin reprezentanţii lor, o radiografie exactă a dezastrului economic indus de cei doi administratori judiciari, în calitate de supervizori ai procedurii de insolvenţă a platformei chimice.

Vedem astfel cum Dl Gheorghe PIPEREA şi Dl Niculae BĂLAN sunt plătiţi fiecare cu câte 50.000 Euro pe lună, de aproape un an de zile, pentru o contraperformanţă economică ce nu mai poate fi ignorată.

SC Oltchim SA a realizat în anul 2013 o cifră de afaceri de numai 120 milioane de Euro şi a raportat o pierdere de 60 milioane Euro, în toată această perioadă instalaţiile tehnologice funcţionând la maximum 10% din capacitatea de producţie.

Încă de la sfârşitul lunii mai 2013 au fost disponibilizaţi 969 salariaţi, fără a li se acorda drepturile salariale restante şi plăţile compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societăţii comerciale.

Cu toate acestea, au fost menţinuţi toţi cei 21 de directori ai combinatului chimic, fără ca aceştia să piardă privilegiul maşinii de serviciu şi fără a li se diminua drepturile salariale negociate anterior intrării în procedura de insolvenţă.

Mai mult, managementul actual nu a reuşit să acceseze nici măcar capitalul de lucru minimal, în valoare de 45 milioane Euro, necesar repornirii instalaţiilor tehnologice la un nivel care să le aducă profitabilitatea, actuala conducere preferând vânzarea sau închirierea activelor, cum este şi cazul diviziei de profile PVC Ramplast.

Din păcate, incompetenţa ne costă scump, căci salariaţii rămaşi în SC Oltchim au în mod constant întârzieri de trei luni de zile în acordarea drepturilor salariale, iar instalaţiile combinatului nu au mai beneficiat de reviziile curente, existând în orice moment pericolul unor incidente tehnologice şi a accidentelor de muncă.

Toată această stare de fapt dezastruoasă ne conduce la o singură concluzie: evitarea falimentului, care ar distruge definitiv ultimul mare combinat chimic al României, cu o poziţionare singulară pe piaţa regională de profil, se poate face doar prin schimbarea administratorilor judiciari şi a filosofiei de pregătire a privatizării acestuia.

Stimaţi colegi, vă rog de la această tribună a Camerei Deputaţilor să fiţi alături de oamenii Vâlcii şi să cerem Guvernului PONTA să devină RESPONSABIL, căci ne aflăm în ceasul al doisprezecelea când se mai poate evita ca Valea Oltului să se prăbuşească economic şi implicit social" – a spus deputatul PDL, Romeo Rădulescu.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...