Directorul Mihăilescu a dat startul la împăduriri în judeţul Vâlcea

An de an, când vine primăvara, Direcţia Silvică Vâlcea lansează o intensă campanie de împădurire, intitulată sugestiv „Luna plantării arborilor". Anul acesta, campania va avea loc în perioada 15 martie – 15 aprilie, urmând a fi plantaţi arbori pe o suprafaţă totală de 93 de hectare, din care 51 de hectare de împăduriri integrale, 41 de hectare de completare a împăduririlor efectuate în anii anteriori şi 1 hectar de refaceri. „Pentru împădurirea acestei suprafeţe, Direcţia Silvică Vâlcea va utiliza un număr de 445.000 de bucăţi de puieţi forestieri produşi în totalitate în cele 32 de pepiniere proprii. De asemenea, în această perioadă vor fi livraţi din pepinierele silvice, aparţinând subunităţilor noastre, peste 1 milion de puieţi forestieri, aceştia urmând a fi distribuiţi către direcţii silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva" – a declarat directorul Direcţiei Silvice Vâlcea, Gheorghe Mihăilescu.

La conferinţa de presă organizată de conducerea Direcţiei Silvice Vâlcea, pentru a lansa acest proiect, au fost invitaţi să participe şi şefii ocoalelor silvice private, reprezentanţii Parcurilor Naţionale Cozia şi Buila Vânturariţa, ai CEZ şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. La campania de împădurire vor participa şi elevii vâlceni. „Anul acesta am dorit ca, la aproape toate lucrările pe care le facem, să fie prezenţi elevii din şcolile generale din raza de activitate sau din zona respectivă. Dorim să participe mai mulă lume la acest mecanism, la această formă de a cultiva şi a creşte pădurea. Este important să înţeleagă rolul pe care îl are un arbore de când produce sămânţă, de la momentul în care o semănăm şi produce puietul şi apoi îl transportăm pentru a face o nouă pădure. Este o idee care aduce mai multe beneficii pădurii, dar şi societăţii. Impactul pădurii asupra vieţii economice sociale este foarte mare şi puternic. Trăim în judeţul Vâlcea, zonă în care 42% din suprafaţa judeţului este ocupată de pădure. Nu putem ignora rolul pădurii în viaţa societăţii. Societatea are nevoie de lemn pentru diversele utilizări industriale, chestiunile gospodăreşti, pentru lucrurile economice, nevoile societăţii" – a mai spus directorul Direcţiei Silvice Vâlcea, Gheorghe Mihăilescu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...