FOTO: Şase tineri din Râmnic furau din casele oamenilor şi îşi transportau prada pe râul Olt

• Ei au fost descoperiţi de poliţiştii vâlceni, iar prejudiciul de 19.000 de lei a fost recuperat în proporţie de 80%.

Vâlcenii sunt din ce în ce mai ingenioşi când vine vorba de infracţiuni. Şase tineri, porecliţi de oamenii legii „Piraţii", au fost descoperiţi de poliţişti ca fiind autorii mai multor fapte de furt, însă identificarea lor şi găsirea bunurilor furate a fost greu de dovedit. Asta pentru că, băieţii, cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani, după ce dădeau spargerile îşi transportau prada cu o ambarcaţiune pe râul Olt, pe o insuliţă.
hoti pirati 2
Numai că, luni, 10 martie a.c., poliţiştii au reuşit să descopere toată activitatea infracţională a celor şase vâlceni, fiind vorba despre Constantin T. – 26 de ani, A.P. – 14 ani, T.N. – 17 ani, T.E. – 14 ani, Alin T. – 26 de ani şi Constantin D. – 21 de ani, toţi din Râmnicu Vâlcea. Prejudiciul cauzat de hoţi este estimat la aproximativ 19.000 lei şi a recuperat în proporţie de 80%. „În urma extinderii cercetărilor, a fost stabilit că T. Constantin, de 26 de ani împreună cu alţi doi tineri, T. Alin, de 26 de ani şi D. Constantin, de 21 de ani, toţi din municipiul Râmnicu Vâlcea sunt bănuite că au pătruns prin efracţie, în nopţile 18/19 februarie a.c. şi 03/04 martie a.c. în două imobile nelocuite de pe raza comunei Budeşti, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 20.000 lei. În timpul cercetărilor s-a reuşit recuperarea bunurilor sustrase cu ocazia comiterii faptelor, respectiv: două bărci pneumatice, un motor barcă pneumatică, două televizoare color, un calculator, un sistem home - cinema, o combină muzicală, scule electrice, aparatură electrică şi electronică. Toate bunurile recuperate au fost predate părţilor vătămate" – se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Bunurile furate de cei şase hoţi au fost recuperate cu o ambarcaţiune a ISU Vâlcea, iar o parte din bunuri au fost recuperate de la locuinţele suspecţilor.

hoti pirati 3

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...