Campusul Şcolar din Călimăneşti, departe de finalizare

Una din investiţiile importante din Oraşul Călimăneşti, campusul şcolar de la Grupul Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii, este departe de a fi finalizat. Lucrările au început oficial în decembrie 2007 şi trebuiau să se termine şapte luni mai târziu, termenul fiind prelungit apoi până în decembrie 2009. În acest moment nimeni nu poate spune exact când se vor continua lucrările şi când va fi gata clădirea care ar trebui să conţină clase moderne, laboratoare, ateliere, un internat şi o sală de sport, şi ea modernă. În acest timp elevii au fost mutaţi în alte două locaţii iar unitatea şcolară îşi pierde din faima anilor trecuţi. "Lucrările au început în urma unui contract de construcţie încheiat în decembrie 2007, în anul în care s-au aprobat şi fondurile şi trebuiau finalizate în şapte luni dar, din cauza întârzierilor, din cauza nealocării de fonduri pentru lucrările efectuate în 2008, în 2009 şi în anii care au urmat, am ajuns ca şcoala, respectiv clădirea care oferea elevilor de liceu condiţii foarte bune pentru învăţământ, să fie abandonată. Procesul de învăţământ are loc în alte locaţii, respectiv şcoala generală de la Jiblea şi un corp al şcolii generale Şerban Cantacuzino din centrul oraşului. Noi am pierdut foarte mult. În primul rând am pierdut mulţi elevi care nu au mai venit la şcoala noastră exact din cauza condiţiilor pe care le oferim. Am pierdut profesori bine pregătiţi în domeniu..., am pierdut clase întregi de elevi şi, dacă vom continua aşa, vom plăti foarte scump. Şi e mare păcat pentru că pentru o lungă perioadă a fost singura şcoala de profil din ţară. Aici erau pregătiţi elevi care atunci când terminau aveau o meserie căutată în zona aceasta şi nu numai, plecând de la bucătar şi ospătar până la recepţioneri şi alte specializări. În 2012 şi 2013, prin eforturi ale localităţii, fără aport de la bugetul de stat, am reuşit să achităm lucrările făcute de constructor dar situaţia rămâne disperată. Am făcut nenumărate demersuri, promisiuni sunt multe, acum să vedem ce se va întâmpla", spune primarul localităţii vâlcene, Florinel Constantinescu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...