FOTO: Ploile au făcut ravagii în judeţul Vâlcea

Râul Olt şi majoritatea afluenţilor săi au fost în atenţia autorităţilor judeţului, după ce hidrologii au emis Cod Galben de inundaţii. Şi nu s-au înşelat, pentru că în trei localităţi din Vâlcea au avut mari probleme cu inundaţiile, zeci de case fiind afectate şi mai multe alunecări de teren s-au reactivat. Prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi a hotărât să trimită în aceste localităţi echipe de specialişti, dar şi pompieri care să scoată apa din case cu pompele.
calamitati 2
Drumurile comunale din Vaideeni se prăbuşesc

În comuna Vaideeni, autorităţile se confruntă cu două situaţii deosebite. Una dintre ele este în satul Izvorul Rece, acolo unde platforma drumului comunal „Râpa" a fost afectată pe o lungime de 30 de metri. De fapt, în zona respectivă s-a prăbuşit versant de pe malul stâng al pârâului Recea. Alunecarea de teren are o înălţime de 15 metri, iar în acest moment se circulă cu restricţie, maşinile cu masa de peste 3,5 tone neavând voie să treacă. „Drumul afectat prezintă importanţă deosebită din următoarele considerente: deserveşte accesul la 40 de gospodării (92 locuitori din care 22 elevi); asigură accesul utilajelor grele în vederea definitivării investiţiei pe fonduri europene «Îmbunătăţirea infrastructurii drumurilor forestiere din comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea»; asigură accesul maşinilor şi utilajelor specifice exploatărilor forestiere. fenomenul de prăbuşire este activ şi pune în pericol gospodăria fam. Dumitrescu Ion" – se arată într-un comunicat al prefectului Mircea Nadolu.
calamitati 3
Al doilea punct „fierbinte" din localitatea Vaideeni este cătunul "Rudari", acolo unde precipitaţiile din ultima perioadă au afectat lucrările de amenajare a albiei torentului "Valea Plaiului". Din cauza acestui lucru, drumul de acces şi gospodăriile din zonă sunt în pericol.

Dezastru în Laloşu
calamitati 4
Localitatea Laloşu este cea mai afectată de precipitaţiile ce au căzut în ultima perioadă. În nu mai puţin de şase zone s-au înregistrat inundaţii, casele şi drumurile fiind invadate de ape. Spre exemplu, în satul Berbeşti, punctul Micuş, lipsa rigolelor a făcut ca 10 hectare de teren să fie inundate, punând în pericol şi drumului comunal din apropiere.

În satul Olteţani, în punctul Tănasie Ion, reactivarea unei alunecări de teren pe malul stâng al pârâului Olteţ, pune în pericol 5 gospodării. De asemenea, în acelaşi sat, apele provenite de pe versanţi au inundat platforma drumului judeţean DJ 644A, Morunglav – Mărcuşu, la kilometrul 6+500.
calamitati 5
În satul Laloşu, punctul Ţigănie, 10 hectare de teren au fost inundate, autorităţile realizând un canal subdimensionat adiacent drumului judeţean DJ 643 Bălceşti – Iancu Jianu. Şi aici sunt în pericol 5 gospodării, curţile oamenilor fiind inundate. „Prin sistemul unic de apel de urgenţă 112, cetăţeanul Cernitu Constantin din satul Laloşu, a solicitat intervenţia autorităţilor locale pentru protejarea gospodăriei de apele provenite din precipitaţii. Comisia deplasându-se la faţa locului a verificat aspectele sesizate, în prezenţa apelantului, constatându-se un fenomen de băltire în zona grădinii din spatele casei, fără pagube materiale. Fenomenul de băltire se datorează scurgerii gravitaţionale a apelor, însă în zonă se impune o reevaluare a canalelor de colectare şi dirijare a apelor pluviale, sub asistenţa tehnică a specialiştilor ANIF – filiala Vâlcea. În satul Mologeşti, în punctul Zana, s-a constatat o băltire pe o suprafaţă de cca. 20 ha, fără influenţe asupra zonei locuite din vecinătate" – mai anunţă prefectul de Vâlcea.
calamitati 6calamitati 7
Oamenii din Ştefăneşti nu s-au grăbit să-şi cureţe şanţurile

Nici comuna Ştefăneşti nu a fost ocolită de calamităţi, 5 gospodării fiind inundate din cauza faptului că şanţurile s-au colmatat, iar localnicii nu s-au străduit să le cureţe. „Pe drumul judeţean DJ 677 D Drăgăşani – Lungeşti, pct.Duzi, şanţul marginal pe partea dreaptă a drumului este colmatat pe o lungime de cca. 200 m până la descărcarea acestuia în pârâul Dîlga, iar şanţul de pe partea stângă este obturat de intrările betonate spre proprietăţile din zonă. Pe fondul precipitaţilor abundente din ultimele zile, a configuraţiei terenului şi stării şanţurilor marginale mai sus menţionate, s-au produs băltiri atât pe terenuri cât şi pe partea carosabilă a drumului judeţean, fiind inundate un număr de 5 gospodării. Pentru evacuarea apei din gospodăriile populaţiei s-a intervenit de către Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani" – mai spune prefectul Mircea Nadolu.

calamitati 8calamitati 9

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...