Legea terenurilor agricole a intrat în vigoare

• Cum îşi pot vinde ţăranii pământurile către străini

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, 5 martie a.c. legea terenurilor agricole, care, printre altele, simplifică procedurile de vânzare a terenurilor deţinute de cetăţeni români către cei străini. Dacă pentru proprietari situaţia se simplifică, pentru primării aceasta devine mai complicată, dându-le bătăi de cap funcţionarilor. Condiţiile ce trebuie îndeplinite – în special cele referitoare la drepturile de preempţiune (de a achiziţiona primii) ale unor categorii de cumpărători – sunt aceleaşi, dar de respectarea lor nu se mai ocupă vânzătorul, ci autoritatea locală.

Actele necesare la primărie

Aşadar, în cazul unei tranzacţii între un proprietar de teren român şi un cetăţean străin, vânzătorul trebuie să depună o cerere la primăria de care aparţine, prin care solicită solicită notificarea preemptorilor şi afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol. Oferta de vânzare trebuie să cuprindă şi preţul cerut pentru teren, dar şi numele şi prenumele vânzătorului, adresa completă a domiciliului acestuia, amplasamentul terenului, suprafaţa, categoria de folosinţă şi documentele cadastrale.

„Cetăţeanul care doreşte să vândă nu trebuie să facă decât un singur drum la primărie, unde trebuie să meargă cu oferta pe care o are pentru vânzarea terenului respectiv, după care aşteaptă acasă. Primăria îi va transmite acasă, pe cale poştală, avizul pentru vânzare sau dacă sunt alte probleme. Sub aspectul vânzătorului, procesul se simplifică şi prin faptul că nu se plăteşte niciun fel de taxă, totul revine în sarcina primăriilor", a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Dreptul de preemţiune, drept garantat de lege

Ministrul Agriculturii a mai precizat că se extinde dreptul de preempţiune şi se dă posibilitatea celor care sunt coproprietari şi celor care sunt arendaşi, dar şi statului să intervină. „Statul a fost introdus în această lege ca drept de preempţiuni pentru a interveni atunci când situaţia o va cere sau când situaţia va degenera într-un fel sau altul".

Potrivit noii legi, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil.

Ordinea priorităţilor, adică a drepturilor de preempţiune, este următoarea:
1) coproprietarii;
2) arendaşii;
3) proprietarii vecini;

4) statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului.


Faţă de toţi aceşti preemptori, oferta se prezintă la acelaşi preţ şi în condiţii egale.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...