Pericol de un nou mare cutremur în România!

37 de ani de la catastrofa din 1977

Experţii de la Institutul pentru Fizica Pământului avertizează că un seism de mare amploare este foarte posibil să se producă în perioada următoare în ţara noastră. Statisticile arată că la fiecare început de secol pământul s-a cutremurat violent. Avertismentul a venit exact la 37 de ani de la catastrofa din 1977, când peste 1.500 de oameni şi-au pierdut viaţa într-unul dintre cele mai mari cutremure din istoria României. Pe 4 martie 1977, timp de 56 de secunde, pământul s-a cutremurat cu o violenţă catastrofală. Peste 30 de mii de clădiri au fost distruse, 11 mii de oameni au fost răniţi, iar peste 1.500 şi-au găsit sfârşitul sub dărâmături. Peste 2500 de oameni au pierit în urma celor două mari cutremure care au afectat România în ultimii 75 de ani. Cel mai puternic seism s-a produs în 1940 şi a depăşit 7,4 pe scara Richter, în timp ce, în 1977 cutremurul a avut o magnitudine de 7,2. După 37 de ani, suntem din nou în faţa unui pericol asemănător.
cutremur
"Suntem într-o perioadă în care putem să avem cutremure, chiar şi cutremure destul de mari. Nu ştim când va veni următorul cutremur, totuşi probabilitatea e destul de mare, deci trebuie să fim pregătiţi", a spus Mircea Radulian, director Institutul de Fizică a Pământului.

Dar nu suntem pregătiţi nici măcar acum! Cele mai multe clădiri sunt vechi, echipajele de intervenţie sunt foarte puţine, iar autorităţile nu au un plan unitar de intervenţie în caz de dezastru. Milioane de oameni sunt în pericol. Sute de clădiri stau să cadă, iar autorităţile nu ştiu cum vor interveni în cazul unei nenorociri. Aşa că până intervin autorităţile este bine să ştim cum să ne punem singuri la adăpost.

Sunt trei paşi simpli: unu - plecăm de lângă ferestre; doi - stingem lumina şi gazele; şi trei - ne aşezăm ghemuiţi lângă şifonier sau bibliotecă. Iar, pentru astfel de situaţii este bine să pregătim şi o geantă de supravieţuire. 

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Florin Făgeţeanu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa florin.fageteanu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...