BREAKING NEWS: Condamnări cu executare în Dosarul Transferurilor

Borcea, Copos, Stoica, I. Becali şi V. Becali, între 4 şi 8 ani cu executare; Pădureanu, Nețoiu și Popescu, câte 3 ani cu suspendare

Sentinţele în Dosarul Transferurilor au fost anunţate marţi, în jurul orei 16.00 de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Greii fotbalului românesc, inculpaţi în dosar, s-au ales cu condamnări cuprinse între 3 şi 8 ani de închisoare, unele cu executare şi altele cu suspendare. Deciziile nu definitive,  iar condamnaţii sunt aşteptaţi să se prezinte, în termen de 24 de ore, la Secţiile de Poliţie de care aparţin.

Astfel, patronul Rapidului, George Copos, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transferurilor". În același dosar, președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, a primit trei ani de închisoare, cu suspendare.

De asemenea, Cristi Borcea a primit șapte ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica patru ani de închisoare cu executare, Ioan Becali, opt ani de închisoare cu executare, Gigă Popescu, trei ani de închisoare cu suspendare, Victor Becali, șase ani cu executare și Gigi Nețoiu, trei ani de închisoare cu suspendare.

Condamnările Curţii de Apel Bucureşti:

- Ioan Becali, fost impresar - 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare

- Victor Becali, impresar; cercetat pentru înșelaciune, evaziune fiscală, spălare de bani, în formă continuată și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni – 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare

- Cristian Borcea, fost președinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo" - 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare

- George Copos, fost presedinte și patron al Clubului de fotbal „Rapid București", pentru înșelăciune și evaziune fiscală, în forma continuată - 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare

- Mihai Stoica, fost director al Clubului de fotbal „Otelul" Galați - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

- Jean Pădureanu, președinte al Clubului de fotbal „Gloria" Bistrița - 3 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare

- Gheorghe Popescu, fost angajat al firmei „Becali sport"; cercetat pentru înșelaciune, evaziune fiscală, în forma continuata și spălare de bani - 3 ani de închisoare şi 1 lună cu executare

- Gheorghe Neţoiu, fost acționar la Clubul de fotbal „Dinamo", cercetat pentru înșelaciune, evaziune fiscală și spălare de bani - 3 ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...