Scandalul Apavil a spart USL-ul de la Primăria Râmnicului

Viceprimarul Ion Gigi Matei îndeamnă la calm, considerând că hotărârea de CL în discuţie poate fi modificată parţial şi nu revocată total • bătălia din CL dintre PSD şi PNL a fost câştigată de Gigi Matei, care, surprinzător, a beneficiat şi de sprijinul PDL, toţi cei 5 consilieri votând pentru propunerea lui Matei

Scandalul Apavil din Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea are mai multe episoade decât celebrul serial „Tânăr şi neliniştit". Aşadar, un episod s-a derulat zilele trecute când Executivul Primăriei Râmnicului a propus revocarea hotărârii prin care Floricel Cristian Ştefan, Popescu Vasile şi Lucian Tănăsescu au fost desemnaţi să completeze Consiliul de Administraţie la Apavil. Practic, problema este doar la Vasile Popescu, care este funcţionar public, iar numirea sa încalcă prevederile Ordonanţei 109. Gheorghe Ioniţă, cel mandatat de CL să ducă la îndeplinire hotărârea s-a plâns colegilor săi că nu-şi poate îndeplini mandatul şi că hotărârea trebuie revocată.

Viceprimarul Gigi Matei a susţinut că HCL 151 poate fi revocată parţial, adică să fie înlocuit Vasile Popescu cu un alt membru care a primit avizul specialiştilor, propunere de bun simţ, de altfel. S-a trecut la vot nominal, iar revocarea dorită de liberali nu a întrunit voturile necesare, consilierii PSD, UNPR şi PDL abţinându-se de la vot. Pentru revocare au votat cei 5 consilieri liberali şi surprinzător Carmen Preda de la PPDD, dar şi Iulian Voicu, care a scăpat de mazilire. Probabil, în acest fel, i-a mulţumit primarului Frâncu că a scos punctul de pe ordinea de zi care privea revocarea sa din calitatea de consilier local.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...