41 de locuinţe sociale promise pentru 367 de solicitanţi

Fără fonduri alocate, lucrările s-au blocat la 7%. În alte imobile, cazurile sociale sunt rude ale consilierilor locali şi angajaţi ai Primăriei

Primarul Frâncu promite inaugurarea ultimului tronson al zonei de locuinţe sociale construită pe structura fostului cămin de bătrâni din Ostroveni. 41 de locuinţe ar urma să fie predate beneficiarilor la sfârşitul acestui an, deşi lucrările la acestea sunt blocate la 7% din lipsă de fonduri. Între timp, ultima actualizare a listei de solicitări pentru o astfel de locuinţă a ajuns în octombrie 2013 la 367 de dosare, în timp ce un nou număr de solicitări se adaugă la listă. „Nu s-a mai făcut o actualizare deocamdată. Ultimele date clare sunt cele din octombrie anul trecut. O nouă verificare a dosarelor se va face înainte de repartizarea locuinţelor", a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului, Daniel Ionescu. Între timp, celelate corpuri de clădire ale fostului cămin de bătrâni şi alte imobile din oraş sunt ocupate de posesori de maşini de lux, de rude ale unor consilieri locali sau chiar de către angajaţi ai Primăriei. Responsabilii cu repartizarea locuinţelor, de acum şi din mandatul trecut ridică nedumeriţi din umeri: „Dacă au avut dosarul OK, nu avem ce să le facem", explică viceprimarul Ion Gigi Matei.

Investiţie de 3,8 milioane

Pentru construirea celor 41 de locuinţe sociale bugetul municipalităţii are nevoie de o infuzie de 3,8 milioane lei de la bugetul de stat. „Lucrările sunt realizate în proporţie de 7%. Aşteptăm finanţarea pentru a continua această investiţie. Este prinsă în bugetul pe 2014, nu cred că vor fi probleme în alocarea acestei sume", mai spune Daniel Ionescu. Între timp, presiunea ridicată de cazurile sociale s-a mutat pe capul viceprimarului Eduard Vîrlan. Problemele locative au constituit principalul domeniu din care au venit solicitările cetăţenilor prezenţi în audienţă, miercuri, 26 februarie, la viceprimarul Eduard Vîrlan. Celor care au depus dosare pentru obţinerea unei locuinţe sociale, viceprimarul le-a comunicat că, în ordinea stabilită de punctaj, au şanse să primească, până la finele acestui an, una din cele 41 de unităţi locative în curs de realizare la fostul cămin de bătrâni din Ostroveni prin transformarea corpului A.

Săracii oameni bogaţi!

În blocul G 320, pe scara B, viaţa bate filmul. Un singur caz social îşi face veacul în garsonierele înşirate pe cele patru etaje. „Păi, ăsta e blocul personalităţilor! Ce Dumnezeu mai vreţi şi dumneavoastră de la mine?", se plânge Maria Văduva, 43 de ani, mamă a cinci copii. Limuzine în faţa scării, angajaţi ai Primăriei cazaţi în imobil pe bază de dosare perfect legale, ce să mai, scara de bloc de lângă Piaţa Ostroveni prezintă toate ingredientele pentru o debandadă totală în sistemul de protecţie socială al municipalităţii. „Sunt trei angajaţi din primărie, printre care şi şoferul meu. Eu ce să-i fac?", se declară neputincios viceprimarul Eduard Vârlan. Lămuriri mai complete privind neputinţa autorităţilor de a face lumină în acest caz vin din partea celuilalt viceprimar, Ion Gigi Matei: „Nu ai cum să îi scoţi din aceste locuinţe. Dacă au apucat să primească o astfel de locuinţă şi nu şi-au construit/cumpărat alta nu îi poţi evacua. Îţi sar în cap cu tot felul de acuze: drepturile omului etc. Legea era cam laxă în momentul în care s-au acordat locuinţele din scara aceasta de bloc". În 2010, alte 94 de locuinţe sociale au fost inaugurate tot în zona căminului de bătrâni din Ostroveni. Beneficiarii dau deja dovadă de bunăstare evidentă, parcând maşini de mii de euro sub geamurile apartamentelor, dar acest aspect nu îl deranjează nici pe fostul primar Romeo Rădulescu. „Locuinţele au fost date conform criteriilor în vigoare. Dosarele au trecut printr-o comisie, nu-mi aduc aminte acum să vă spun cine era preşedintele de comisie de-atunci. Cert este că locuinţele au fost distribuite cu forme legale", a afirmat Rădulescu.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Marius JIANU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa marius.jianu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...