DEZVĂLUIRI: De ce a refuzat Nicolas Sarkozy să dea mâna cu Traian Băsescu în 2010

Refuzul lui Nicolas Sarkozy de a da mâna cu Traian Băsescu la summitul UE din 2010 a fost amplu mediatizat la vremea respectivă, însă abia acum după 4 ani îşi va afla răspunsul odată cu dezvăluirile a doi jurnalişti germani. Aceştia au publicat transcripturile secrete ale întâlnirilor care au avut loc la Bruxelles în perioada 2010-2013. Motivul supărării fostului preşedinte francez ar fi fost poziţia preşedintelui român care s-a opus suspendării dreptului de vot al Greciei în Consiliul European.

La summit-ul UE din octombrie 2010, s-a luat în discuţie situaţia Greciei, care nu aplicase măsurile de reformă la care se angajase pentru a primi bani de la partenerii europeni aşa că a cerut suspendarea dreptului de vot al Greciei în consiliul European. cancelarul german Angela Merkel a reacţionat vehement faţă de inconştienţa Greciei: „Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene prevede posibilitatea de a retrage dreptul de vot în situaţii foarte grave. Nu este vorba despre o umilinţă publică, când vezi că pui în pericol euro, toate ţările euro şi în ultimă instanţă existenţa UE", spunea atunci cancelarul Germaniei, potrivit stenogramelor publicate de ziariştii germani.

Traian Băsescu a fost primul şef de stat care s-a opus acestei măsuri. „Această situaţie nu este similară încălcării drepturilor omului", a spus Traian Băsescu la summit.

Poziţia adoptată de preşedintele român, spun ziarişti germani, l-a înfuriat la culme pe Nicolas Sarkozy, unul dintre aliaţii cei mai de nădejde ai cancelarului german, aşa că la scurt timp după acest episod a refuzat să stea de vorbă şi chiar să dea mâna cu Traian Băsescu. Traian Băsescu nu este singurul lider care l-a supărat pe fostul preşedinte francez. Şi premierul David Cameron l-a supărat, în timpul unui summit din 2011 când a cerut mărirea Mecanismului European de Stabilitate financiară. „Ai vorbit (n.r. D. Cameron) când trebuia să taci. Ne-am săturat să ne critici şi să ne spui tot timpul ce să facem. Spui că urăşti euro, dar te bagi mereu în discuţiile noastre", i-a spus Nicolas Sarkozy, potrivit stenogramelor.
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...